Program special pentru centrele de vânzare RATB, din cauza caniculei. Având în vedere condiţiile meteo extreme, în zilele de 5 și 6 august 2017, centrele de vânzare titluri de transport ale Regiei Autonome de Transport București (RATB) vor avea program între orele 6:00- 13:00 şi 15:00-20:00, potrivit unui comunicat al RATB.
În această perioadă, activitatea de control se va axa doar pe prevenţie şi pe informare a călătorilor.
Temperaturile în Bucureşti vor ajunge la 39 de grade Celsius. E comandament de caniculă la Primăria Capitalei.