Guvernul României a aprobat, azi, Ordonanţa de Urgenţă privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic.
Actul normativ are ca scop promovarea şi stimularea pieței vehiculelor nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic şi îmbunătățirea contribuției sectorului transporturilor la politicile Uniunii Europene în domeniul mediului, climei şi energiei.
De asemenea, actul normativ prevede că, în cazul achiziţiei de autovehicule nepoluante, persoanele fizice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice beneficiază de facilităţi prin „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional”.

Persoanele fizice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice care predau spre casare  autovehicule uzate în cadrul „Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional”, beneficiază, pentru anul 2011, de un număr de până la 4 tichete valorice, astfel:
– două tichete valorice pentru achiziţionarea unui autovehicul hibrid, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat;
-patru  tichete valorice pentru achiziţionarea unui autovehicul electric, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat.
Persoanele fizice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice care nu casează autovehicule uzate, dar care achiziţionează autovehicule hibrid sau electrice beneficiază de:
– o reducere de 10%, dar nu mai mult de 1.800 de euro din preţul de comercializare a autovehiculului hibrid achiziţionat;
-o reducere de 20%, dar nu mai mult de 3.700 de euro, din preţul de comercializare a autovehiculului electric achiziţionat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.