Proiectul de lege prevede sume și stimulente suplimentare pentru populație la achiziționarea de autoturisme și electrocasnice cu consum redus de energie și a fost întocmit de deputaţii Lia Olguţa Vasilescu şi Simona Bucura, relatează publicația G4Media.

Iniţiativa legislativă prevede „dublarea până la 910 milioane lei a bugetului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional, beneficiarii programului primesc şi o bonificaţie suplimentară de 1.000 de lei dacă optează pentru cumpărarea unui autoturism din producţie internă; majorarea până la 310 milioane lei a bugetului Programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic”.

Proiectul de lege a fost asumat de către toţi parlamentarii PSD din Argeş, Dâmboviţa, Dolj și Satu Mare, arată sursa citată.

Inițiativa PSD a estimat impactul asupra bugetului ca fiind de maximum 780 de milioane de lei, din Fondul Național de Mediu. Printre măsurile cu impact asupra mediului au mai fost enumerate „majorarea până la 210 milioane de lei a bugetului programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin promovarea vehiculelor eco; menţinerea primelor de casare şi a eco-tichetului la nivelul actual; menţinerea voucherului valoric diferenţiat pe tipuri de echipamente de uz casnic la nivelul actual”, a precizat senatorul PSD Radu Oprea.

Sursa foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.