Asta înseamnă că ele au ajuns la camera decizională fără a fi dezbătute, sau, în cazul în care exista deja un raport al comisiilor, fără votul din plen. În acest caz, eventualele amendamente din comisii au dispărut, pentru că inițiativele au fost adoptate în forma inițială.
Ajunse la forul decizional, nu există nicio garanție că ele vor ajunge curând la promulgare, pentru că în această fază, nu mai există un termen limită pentru dezbatere.
Astfel, unele proiecte ajung să zacă în sertare și un an de zile sau chiar mai mult, așa cum s-a întâmplat cu proiectul de revizuire a Constituției, pentru redefinirea familiei, care a fost blocat în Senat, intenționat, de majoritatea parlamentară, fiind scos atunci când Puterea a considerat că este oportun să se încheie procedura parlamentară.
În cazul acesta, PSD a modificat legea referendumului, pentru a-l scoate pe președinte din procedura de declanșare a acestuia. Imediat după ce legea a intrat în vigoare, s-a dat liber la votul final în Senat, pe referendumul inițiat de cei 3 milioane de români.
Senatorii, depășiți de subiecte grele, precum castrarea pedofililor și închisoarea cu viața pentru violatori
Printre proiectele care au trecut fără dezbatere de prima Cameră sesizată, în cest caz Senatul, se află cel privind închisoarea pe viață pentru violatori, dar și proiectul de lege al deputatului PSD Cătălin Rădulescu privind castrarea chimică a pedofililor.
Proiectul care prevede că violul ar putea fi considerat o crimă și pedepsit cu închisoare pe viață a fost semnat de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, și a fost depus în Parlament, la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în luna februarie.
Inițiatorul afirma că actuala legislație, care prevede un maxim de pedeapsă de 18 de ani de închisoare pentru violurile care duc la moartea victimei, este prea blândă, iar în țara noastră se manifestă o creștere alarmantă a acestor fapte ”abominabile”.
Un al proiect controversat este cel privind castrarea chimică a pedofililor. Senatorii nu au dorit să discute despre acest spect și au preferat ca propunerea să fie doptată tacit, pentru a merge la deputați, care sunt nevoiți să dea votul final.
Inițiatorul, deputatul PSD Cătălin Rădulescu spune că, astfel, se pot preveni recidivele şi îşi argumentează proiectul prin exemplul Germaniei, unde, conform statisticilor citate în expunerea de motive, recidiva în cazul violurilor s-a redus de la 84% la 3% după ce s-a aplicat această metodă.
Procedura de castrare chimică constă în administrarea unor medicamente care reduc nivelul testosteronului însă această soluție nu este una definitivă pentru că, în lipsa tratamentului, persoana poate reveni la starea normală.
Propunerea a fost trimisă la Camera Deputaților, după ce, pe 5 septembrie, s-a împlinit termenul de dezbatere în prima Cameră.
Deputații pasează responsabilitatea senatorilor, pe legile care privesc justiția
În primăvară, trei proiecte legislative inițiate de Cătălin Rădulescu, deputat PSD, au fost adoptate tacit de Camera Deputaților. Un prim proiect prevedea că președintele României este eliminat din procedura de numire a procurorilor de rang înalt, fiind înlocuit de Senatul României.
Un alt proiect, semnat de 38 de parlamentari PSD, prevedea că apelul la Înalta Curte de Casație și Justiție soluționat de completul de 5 judecători, nu va putea fi declarat decât în favoarea inculpaților.
Iar cel de-al treilea proiect prevedea că inspectorii din cadrul Inspecției Judiciare sunt numiți în funcție de către inspectorul-șef, în urmă unui concurs, pentru un mandat de 9 ani, dintre judecătorii și procurorii care au o vechime de cel puțin 12 ani în magistratură.
Legea grațierii, ”cartoful fierbinte” pe care l-au primit deputații
Legea grațierii, adoptată de Guvern odată cu Ordonanța 13, a trecut de Senat fără dezbatere.Paradoxal, legea semnată de Iordache ca ministru al Justiției a ajuns la comisia juridică, din care face parte de data aceasta deputatul Florin Iordache.
Acesta va trebui să dezbată proiectul pe care tot el l-a inițiat cânt era ministru, în guvernul Grindeanu.
De altfel, în total, sunt patru astfel de iniţiative legislative, încă în dezbaterea comisiilor, care prevăd graţierea unor persoane. Preşedintele PSD spunea, în urmă cu un an, că social-democraţii au nevoie de o perioadă de timp pentru a-şi da seama dacă este oportună sau nu o astfel de măsură.
Rămâne de văzut când vor considera cei de la Putere că este oportun să adopte o astfel de prevedere, care în februarie 2017 a scos un milion de români în stradă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f7fd7782792d12fd53c6d20b15af1681.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a528f045569eb8328e99e89bb61df9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_41541f4ae7134744d6554d3784e31828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_91eefd48afc5a39782ea95b26fa810c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fb658d98a87c54d0bd263f45991d3b13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_3c4923ceb7c2524fe6ff07a84d6855c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f7fdea2246e58a1005625f334fab02d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_788f00c8a5fb5288c63db02505e18945.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_bdb006332062c53098dd9a023c3273b0.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5de453c83a088d224d579ce78616193c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_499d7f4b19f26d0bb50ddb6e3a74f3f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_8de8a0d05bcdd00429024a56b0485b17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d6dc069aa64f6d90993d738add9ac973.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_34a3adc470e3bdb1b87b2d25b470b797.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_1e7eddc961f8e772c0b27db8cb7772af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/06/casa-poporului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_93ebf2ba0f7b5bef2be279b3db5a0e33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5370c2ebfe29edf13e03956955729306.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/masina-a-politiei-romane-politia-rutiera-in-trafic-bucuresti-romania-2023-e1776342096687.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pret-cirese-amzei-obor-e1778949798822.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_58fd326786ee59e59aa5358eec49db88.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_41384457c42466a4d720ce7d3728df07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dara-reprezentanta-bulgariei-la-eurovision-2026-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/profimedia-1099627467-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_58bb86d0d36b3fcb8090e0ed4020d78a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bcf7104c51aa29e58c346e0f7dff15b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presedintele-nicusor-dan-conferinta-palatul-cotroceni-22-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-6-scaled-e1778942358313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-17-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-ne-dam-cu-parfum-pe-incheietura.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/lalele-olanda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/barbat-cumparat-caine-robot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/caine-avion-animale-de-companie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sertarul-de-detergnet.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-barbatii-isi-ridica-manecile-la-camasa-pana-la-cot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/duelul-dintre-george-em--lahovary-proprietar-ziarului-lindependence-roumaine-si-nicolae-filipescu-fost-deputat-si-primar-al-bucurestiului-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/img0243-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/furtuna-ploaie-bucuresti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dumitru-prunariu4325-copy-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/un-an-cu-nicusor-dan-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-aur-impotriva-legii-vexler--foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/inflatie--foto-ilustrativ-shutterstock2703096057-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/scaderea-economica-a-romaniei-shutterstock2745876887-copy-3.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.