G4Media descrie jocurile politice care le protejează pe cele de noroc: trei proiecte de lege, blocate în Parlament

 9 comentarii

Trei proiecte de lege care vizează limitarea reclamelor la jocuri de noroc sunt blocate de câteva luni în Parlament, arată G4Media într-o analiză a acțiunilor coaliției de guvernământ PSD-PNL.

Unul din proiectele blocate este inițiat de un deputat PNL, Adrian Cozma. Acesta dorea interzicerea totală a reclamelor la jocurile de noroc, pe modelul reclamei la țigările clasice, dar textul de lege a fost schimbat de senatoarea liberală Alina Gorghiu.

Astfel, noua variantă a textului de lege prevede că reclamele outdoor sunt permise, cu o limită de maximum 30 mp – adică panouri uriașe de 5 metri x 6 metri. În plus, amendamentele permit în continuare reclamele în timpul evenimentelor sportive, indiferent de ora la care au loc evenimentele.

Proiectul a fost adoptat de Senat, dar este blocat în prezent la Camera Deputaților, unde trebuie să primească raport de la cinci comisii, iar inițiatorul acuză PSD că blochează legea.

„Eu am obținut acordul conducerii PNL să elimin amendamentele și să revenim la forma inițială, dură. Dar PSD blochează proiectul și nu vrea să îl treacă prin Camera Deputaților”, a declarat Adrian Cozma pentru G4Media.

Interzicerea reclamelor stradale, respinsă în Senat

Un alt proiect de lege inițiat de către trei parlamentari USR prevede interzicerea reclamelor stradale la jocurile de noroc, amenzi de 100.000 de lei și ridicarea licenței pentru companiile care vor încălca legea.

Acest proiect a fost respins în Senat cu votul PSD și PNL și acum stă blocat în Camera Deputaților, unde așteaptă raportul de la șase comisii.

Mesaje similare ca pe pachetele de țigări

Un al treilea proiect de lege a fost înaintat în mai 2023 de doi parlamentari USR și prevede introducerea mai multor mesaje pe orice reclamă la jocuri de noroc. „Familie, viață socială, bunăstare – ești gata să riști totul?” și „Jocurile de noroc implică riscuri - îndatorare, dependență, singurătate” sunt două dintre mesajele propuse de USR.

De asemenea, proiectul interzice promovarea de premii în bani sau bunuri materiale prin formele de publicitate în spațiile publice.

În prezent, proiectul este blocat în Senat, prima cameră sesizată, termenul de adoptare fiind prelungit.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    mica 05.10.2023, 17:51

    Mulți bani dați ca șpagă să nu treacă aceste proiecte de lege.

  • Avatar comentarii

    ionels 05.10.2023, 17:54

    Totul pleaca de la varf. Da ii mai votam noi pe astia?

  • Avatar comentarii

    Frumosul1 05.10.2023, 18:07

    Capul face capul trage fiecare popor este liber să aleagă cum vrea

  • Avatar comentarii

    cornelp 05.10.2023, 18:35

    Degeaba propune USR interzicerea reclamelor la pariuri dacă monstruoasa coaliție uită să voteze protejarea populației dependente. Până la urmă un electorat sărac care visează să se îmbogățească peste noapte este mai ușor de convins la vot, decât un electorat care știe că fără muncă nu se obține nimic.

  • Avatar comentarii

    ssLazio 05.10.2023, 19:11

    Populism ieftin. Nu ne intereseaza proiectele de lege dar ne grabim cu ordonante de urgenta.

ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
07:05
Incendiu la o conductă de gaze din Siria, după o explozie. Autoritățile susțin că a fost „un act de sabotaj”
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
06:45
Ce spune despre personalitatea ta o mașină murdară. Concluziile surprinzătoare ale psihologilor
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză