„Eu nu l am auzit niciodată pe domnul Mugur Isărescu contestând. Sunt consilieri de la BNR care de-a lungul timpului au spus multe prostii și minciuni chiar și că programul nostru de guvernare nu va funcționa. Când aud un punct de vedere oficial al domnului Isărescu, voi comenta. Până atunci, mă bucur că proiectul a fost votat. Este proiectul nostru, l-am susținut și este un proiect bun”, a spus Liviu Dragnea.

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 165 de voturi favorabile, 90 împotrivă şi trei abţineri.

Deputatul PNL Pavel Popescu a anunţat că liberalii vor contesta acest proiect la CCR.

Potrivit proiectului, „Banca Naţională a României, respectând regulile generale privind lichiditatea şi riscul specific activelor externe, stabileşte şi menţine rezerve internaţionale, în astfel de condiţii încât să poată determina periodic mărimea lor exactă, rezerve alcătuite cumulativ ori selectiv” din mai multe elemente, între care aur deţinut în tezaur în ţară.

Textul propune ca BNR să urmărească menţinerea rezervelor la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale României.

„Dacă există pericolul diminuării rezervelor, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care diminuarea s-a produs, Banca Naţională a României prezintă Parlamentului şi Guvernului, de îndată, dar nu mai târziu de 20 de zile, un raport privind situaţia rezervelor şi cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere. Raportul va conţine recomandările Băncii Naţionale a României privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau remedierea situaţiei”, mai cuprinde proiectul.

Iniţiativa stipulează că, „din rezerva constituită, Banca Naţională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obţinerii de venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice”.


Citeşte şi:

Repatrierea rezervei de aur, o cheltuială uriașă. Aducerea lingourilor de la Londra ar costa de 20 de ori mai mult decât ne costă depozitarea în Banca Angliei

Cum arată locul în care România îşi ţine rezerva de aur. Vistieria se deschide cu chei de aproape un metru

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.