3.600 de cladiri din 26 judete au fost expertizate, iar din acestea 122 au fost incadrate in clasa I de risc seismic. Doar la 14 au inceput reparatiile, dupa ce proprietarii au fost de acord sa se ,,bage,, la datorii.
Mucica Teodor e presedinte al asociatiei de proprietari din strada Aurel Vlaicu nr. 39, din Bucuresti. ,,Avem acceptul pentru reparatii de la 37 proprietari, dar nu le putem incepe din cauza a trei locatari care nu isi dau avizul. Ei nu stau in cladire, dar au inchiriat garsonierele. Daca legea nu va fi schimbata si se va cere in continuare acceptul tuturor proprietarilor, nici un bloc nu se va consolida. Blocul a fost construit in 1950 si a fost al Ministerului Afacerilor Interne, iar dupa cutremurul din 1977 a fost avariat. Reparatiile au fost facute de mantuiala, astfel ca stalpii au ramas fisurati, iar grinzile deplasate,,.
Ministrul Miron Mitrea a spus ieri, la intalnirea cu presedintii asociatiilor de proprietari din blocurile avariate, ca va promova o ordonanta de urgenta prin care, acolo unde exista majoritate, sa se poata demara lucrarile. ,,Juristii nostri inca mai lucreaza la acest act pentru ca intram intr-o zona a proprietatii destul de delicata. Va trebui sa luam nu numai acceptul proprietarilor, ci si banii. Dar nu este normal ca un bloc avariat sa nu fie reparat doar pentru ca se opun doua persoane,,, a spus ministrul Mitrea.
Ileana Tureanu, secretar de stat la MLPTL, a tinut sa-i linisteasca pe cei care se tem ca le vor fi luate casele dupa consolidare. ,,Oamenii aud fel de fel de zvonuri si se tem. Chiar si primului-ministru i s-au plans. Statul nu ia casa, ci va ajuta s-o reparati. Lucrarile se fac cu mentinerea locatarilor in case,,, a spus Ileana Tureanu, care a adaugat ca ,,suntem singura tara din lume care finanteaza proprietatea privata in materie de locuinte,,.
Proprietarii blocurilor vechi trebuie sa stie ca MLPTL plateste cheltuielile privind expertizarea tehnica, proiectarea si consolidarea, restituirea sumelor facandu-se in rate lunare, fara dobanda, pe o perioada de pana la 25 ani. Proprietarii care realizeaza venituri medii nete lunare pe membru de familie sub salariul mediu net pe economie sunt scutiti de la plata ratelor lunare.
Ministrul lucrarilor publice, transporturilor si locuintei a lansat ieri ,,Ghidul practic privind prevenirea si atenuarea efectelor seismelor,, cu sfaturi in caz de cutremur. ,,Chiar daca Romania nu se asteapta in perioada urmatoare la un cutremur major, asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne preocupe aceasta problema,,, a spus Miron Mitrea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.