Conform unui anunț postat pe Facebook de Greenpeace România, membrii organizației susțin că România a fost avertizată în repetate rânduri de Comisia Europeană din cauză că țara noastră a permis construcția unei instalaţii industriale masive înainte de a fi făcut o evaluare corespunzătoare a impactului de mediu.
Ori, conform organizației, ”Kronospan”, firmă premiată de Ministerul Mediului, este unul dintre cei mai mari producători de PAL din Europa. În compoziția adezivilor care sunt folosiți la fabricarea PAL-ului și MDF-ului intră și formaldehida, o substanță cancerigenă care prezintă un pericol pentru oameni și mediu.