Unul dintre angajaţii fabricii, Bogdan Colceriu, a declarat marţi pentru Mediafax că un coleg al său din schimbul de noapte a fost scos din fabrică după miezul nopţii de către agenţii firmei de pază, deşi reprezentanţii Serviciului de Resurse Umane al fabricii îi permiseseră acestuia să intre în schimb.” Colegul nostru, Iulian Chira,a fost acuzat că ar fi vrut să fure baterii de telefon, dar nu s-a dovedit nimic, iar de la Resurse Umane i-au permis să intre în schimb. Adică Nokia îi dă voie să lucreze şi vine firma de pază şi îl scoate afară? Nu se poate aşa ceva”, a spus Colceriu.
La insistenţele angajaţilor, în jurul orei 03.40, directorul de producţie al fabricii, Florin Tulcan, a intervenit, astfel că angajatul scos din fabrică a fost readus în unitate, reluându-şi activitatea.
Se pare că scandalul ar fi izbucnit duminică, atunci când agenţii de pază ar fi găsit mai multe baterii de telefoane mobile ascunse într-o imprimantă şi l-au acuzat pe Chira că ar fi vrut să le fure, dar acesta a negat.
Grupul finlandez Nokia a decis, la sfârşitul lunii septembrie, să închidă fabrica de la Jucu (judeţul Cluj), în cadrul unui program de eficientizare şi reducere a costurilor. Procedurile de închidere a fabricii sunt derulate până la finele anului, un număr total de 2.200 angajaţi pierzându-şi locurile de muncă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.