Aproximativ 50 de  infirmiere, îngrijitori, brancardieri şi angajaţi din aparatul administrativ al Spitalului de Pneumoftizilogie s-au strâns joi în curtea unităţii medicale, nemulţumiţi de scăderea sporurilor. Protestatarii au ţinut în mâini coli albe pe care se putea citi „Dacă nu ne daţi, măcar nu ne luaţi”, „Respectarea sporului pentru tuberculoză” sau „Riscul este maxim, sporul de TBC este minim”, scandând şi lozinci precum „Ne vrem sporul înapoi” sau „Bacilul Koch e cu noi”.

Protest la Spitalul de Pneumoftiziologie din Galaţi: "Bacilul Koch e cu noi"

„Mie mi-au scăzut veniturile cu 200 de lei din cauza reducerii sporurilor. Am sporul cu mari lupte de 85%, sunt infirmeră, atat ne-au dat. Voiam să ne lase cât am avut, nu să ne ia”, a spus o infirmieră.

O altă angajată a Spitalui a afirmat că a calculat că luna trecută a pierdut faţă de cea precedentă circa 300 de lei din venituri, din cauza reducerii sporurilor.

Protest la Spitalul de Pneumoftiziologie din Galaţi: "Bacilul Koch e cu noi"

„Eu de 28 de ani lucrez aici; am fost în concediu luna trecută. Veniturile la am cu 600 de lei mai mici, dar cam cu 300 de lei mi-a scăzut după cum am calculat. Ne descurcăm greu, avem rate, bănci, s-au scumpit toate: lumină, gaze. Lucrăm în ture, la patul bolnavului, schimb bolnavii, curăţenie, sală de mese, e foarte greu. Sunte foarte puţine pe tura, muncim, nu ne ferim de muncă, dar intrăm în contact cu microbii, avem şi clostridium, tot felul de microbi au apărut şi nu-i corect aşa să ni se ia din salariu, mai avem un pic până la pensie”, a afirmat femeia. 

La protest a venit şi liderul Sanitas din cadrul Spitalului de Pneumoftizilogie, care a spus că este vorba despre o acţiune spontană de protest declanşată de angajaţii spitalului.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Protest la Spitalul de Pneumoftiziologie din Galaţi: "Bacilul Koch e cu noi"

„Avem multe nemulţumiri adunate până acum, suntem solidari cu celelalte spitale care protestează. Din cauza aplicării Legii 153, personalul care nu a primit măriri de salariu conform legii, de la 1 martie, este afectat pentru că au scăzut salariile, sunt infirmere care pleacă acasă cu 200-300 de lei mai puţin, îngrijitoarele la fel, personal de laborator. În urma Consiliului Naţional Sanitas de astăzi se va hotărî ce se va face în continuare. Aici, colegii au hotărât să facă această mişcare spontană”, a afirmat Adrian Haras, liderul Sanitas din cadrul Spitalului de Pneumoftizilogie.

Protestul s-a derulat timp de aproximativ o oră, fără ca activitatea obişnuită din cadrul spitalului să fie afectată, mai ales că mulţi dintre protestatari erau în timpul liber.

Un protest similar a avut loc, joi, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, unde salariații s-au strâns în curtea unităţii, nemulţumiţi de scăderea veniturilor odată cu aplicarea noului regulament privind acordarea sporurilor.

Astfel de proteste față de scăderea veniturilor din cauza reducerii sporurilor au fost declanșate și în alte orașe din țară/.

Citește și: EXCLUSIV/Un copil de trei ani care are picioarele necrozate a fost plimbat între trei spitale și refuzat la internare

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
FANATIK.RO
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI