MENIU CAUTĂ

Protest la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea. Oamenii au cerut demisia medicilor de la Pediatrie după ce un copil a intrat în comă

Distribuie

Aproximativ 70 de oameni s-au adunat, sâmbătă, în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, pentru a le cere medicilor de la Pediatrie și conducerii spitalului să răspundă pentru copilul de un an, internat o zi, care a ajuns în moarte cerebrală la Bucureşti.

Pe 3 ianuarie, copilul a fost internat la Pediatrie, cu febră, iar pe 4 ianuarie medicii din Vâlcea au decis să îl transfere la un spital din Bucureşti pentru că starea lui s-a înrăutăţit. Pe drum, micuţul a intrat însă în stop cardio-respirator, iar când a ajuns la spitalul din Capitală, copilul era decerebrat, potrivit Agerpres.

Rudele copilului și alte zeci de persoane îi acuză pe medicii vâlceni de la Secţia de Pediatrie de malpraxis.

„Am venit aici din cauza incompetenţei medicilor de la Râmnicu Vâlcea, din cauza indolenţei lor faţă de un pacient, nu neapărat faţă de un copil. E un protest paşnic, iar rezolvarea e simplă: să plece, să îşi dea demisiile şi să răspundă conform legii pentru faptele pe care le-au făcut. Acest caz nu este singurul de acest fel de la acest spital. Sunt cu siguranţă şi alţii care au păţit acelaşi lucru şi pe care nu i-a băgat nimeni în seamă.

A ajuns spitalul din Vâlcea să fie dat exemplu negativ în toată ţara. Studenţilor la Facultatea de Medicină li se spune că dacă nu învaţă ajung la Vâlcea. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar cineva trebuie să răspundă pentru aceste cazuri”, a afirmat unul dintre protestatari.

Ministrul Sănătății Sorina Pintea a declarat, miercuri, că Direcţia de Sănătate Publică a declanşat deja o anchetă internă la Spitalul Judeţean în acest caz.

FOTO voceavalcii.ro


Prin țevile ruginite ale RADET se scurg 200.000 € zilnic! Avem documentul care arată colapsul Regiei de distribuție a agentului termic


 

Citește mai multe despre Spital pe Libertatea.

Comentarii