Protest în fața sediului CSM pentru o justiție independentă. Oamenii au cerut inclusiv demisia șefei de la Înalta Curte, Lia Savonea

Comentează
Imagine de la protestul din fața CSM

Câteva sute de persoane au protestat miercuri seară, 10 decembrie, față de problemele grave din justiția din România și față de deciziile controversate ale unor magistrați, expuse de un documentar Recorder, a relatat Agerpres.

Protestatarii s-au adunat în fața Consiliului Superior al Magistraturii și au acuzat că independența justiției este amenințată. „Corupția sufocă magistratura”, „Cât ne mai chinuim să fim stat european?” și „Cum doriți să achitați?” au fost câteva dintre pancartele afișate de oameni.

Vizată a fost și Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție. „Demisia, Lia Savonea”, „Justiție, nu mafie” și „Noi vrem dreptate, nu imunitate” au fost câteva dintre scandări. Protestatarii au mai cerut să plece și Cătălin Predoiu, fost ministru de Justiție, în prezent ministru de Interne, dar și actualul ministru al Justiției, Radu Marinescu.

Manifestația a fost convocată pe Facebook: „Pe data de 10 decembrie (miercuri), ora 19:00 mergem să protestăm împotriva abuzurilor din justiție. Independența justiției este pusă în pericol, având consecințe nefaste asupra democrației române. Legislația favorizează abuzurile și judecătorii cinstiți sunt intimidați!”.

Inițiatorii au cerut modificarea legii astfel încât prescripția să nu se mai aplice la faptele de corupție, iar magistrații să nu-și mai poată alege procurorii care îi investighează.

Protestul din fața CSM a venit după un documentar de două ore realizat de Recorder care expune, prin mărturii din interiorul sistemului, modul în care anchete sensibile sunt blocate în justiție, iar multe dosare de corupție sunt îngropate. În materialul video sunt citate și articole din Libertatea, folosite pentru a susține declarații ale magistraților intervievați.

Amintim că Înalta Curte a dat mai multe decizii controversate numai în acest an. De exemplu, Gabriel „Puiu” Popoviciu a scăpat de condamnarea la 7 ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”. Și fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a scăpat de acuzațiile privind mita de aproape 800.000 de euro. De asemenea, fostul ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu, și fostul președinte Eximbank, Mircea Costea, au obținut și ei anularea condamnărilor și eliberarea din închisoare prin deciziile ÎCCJ. Lor li s-a adăugat Lucian Duţă, fost președinte al CNAS, care a scăpat de închisoare fiind condamnat pentru o mită de 6,3 milioane de euro.

Iar judecătoarea Lia Savonea, cea care conduce Curtea Supremă din vara acestui an, s-a remarcat și ea prin decizii discutabile. Printre acestea, anularea condamnării definitive la aproape 14 ani de închisoare pentru omor în cazul lui Mario Iorgulescu, care a condus mașina beat și drogat și a omorât alt șofer, dar și condamnarea unui bărbat la doar opt luni cu suspendare pentru viol, victima fiind nepoata lui de 13 ani, Savonea justificând că fetița și-a dat consimțământul.

Tot Lia Savonea a stabilit că rechizitoriul în Dosarul Revoluției, în care a fost judecat Ion Iliescu, a fost neconform, iar până la urmă fostul președinte al României a murit și nu a mai suportat rigorile legii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!