Protest spontan în Vaslui. Peste 100 de angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui au declanșat, vineri, un protest spontan, nemulțumiți de faptul că nu și-au mai primit salariile de aproape o lună din cauza lipsei fondurilor necesare.
Protestatarii s-au adunat în sala de ședințe de la parterul instituției, fiind vorba de angajații care își desfășoară activitatea în birouri.
„Este vorba despre un protest spontan, prin care o parte din salariații instituției își exprimă nemulțumirea în legătură cu neplata salariilor. La protest s-au strâns aproape toți salariații din birouri care așteaptă ca cineva din conducerea Consiliului Județean să poarte discuții cu ei și să le spună concret când își vor primi salariile", a declarat, vineri, liderul Sindicatului DGASPC, Gică Crețu.
Cei 2500 de angajați ai DGASPC Vaslui nu și-au primit nici acum salariile aferente lunii septembrie, deși acestea trebuiau achitate încă de pe data de 15 octombrie. Angajații au primit nenumărate promisiuni că situația se va rezolva, fără însă ca acestea să se materializeze.
Pentru achitarea lefurilor, DGASPC Vaslui are nevoie de un fond lunar de salarii de 7 milioane de lei.