Timişoara

Aproximativ 70 de persoane, majoritatea membri ai asociaţiilor de revoluţionari, s-au adunat, în jurul orei 14.00, în Piaţa Victoriei din Timişoara, manifestanţii afişând pancarte cu mesaje împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc. Protestatarii au scandat: “Hoţii, hoţii!” şi “Băsescu, nu uita, va veni şi vremea ta”. Oamenii au afişat pancarte şi coli A4 pe care scria: “Adio, tovarăşi”, “Cu Băsescu şi cu Boc a luat ţara foc”, “Jos Guvernul mafiot”.

Cluj-Napoca

Regizorul care a pus în scenă opera “Nabucco 12”, duminică seara, a decis ca la finalul spectacolului să arboreze şi drapelul României, în sprijinul protestatarilor care au ieşit pe străzi în toată ţara. Alexander Hausvater îşi doreşte să trezească în spectatori un spirit revoluţionar, care este necesar în România, susţine el. El a subliniat că la premiera mondială a titlului “Nabucodonosor” (Nabucco), de la Milano, din secolul al XIX-lea, spectacolul a impulsionat o revoltă a studenţilor.

Sibiu

După trei zile în care oamenii au ieşit în stradă spontan, ieri, s-a obţinut de la Primăria Sibiu şi o autorizaţie pentru mitinguri. Astfel, protestele vor continua în fiecare zi, până pe 24 ianuarie, între orele 18.00-21.00.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.