După incidentele de duminică noaptea, când ultraşii au spart mai multe geamuri, au smuls garduri şi-au devastat sedii de bănci şi staţii RATB, luni seară, jandarmii le-au stricat orice tentativă. Astfel, cu două ore înainte de miezul nopţii, ultraşii au fost văzuţi la staţia de metrou Unirii îndreptându-se liniştiţi spre casă. Chiar şi aşa, pentru a nu fi identificaţi de forţele de ordine, aceştia n-au renunţat la cagule şi la glugi. Deşi majoritatea dintre ei n-aveau peste 18 ani, puştii se considerau "hooligans" şi înjurau într-una jandarmii care le-au dat planurile peste cap.