Violenţele au izbucnit după înmormântarea lui Freddie Gray, un tânăr de culoare, în vârstă de 25 de ani, care a murit în urma unor răni suferite în timp ce se afla în custodia poliţiei, informează CNN.
Sute de tineri au jefuit magazine şi au incendiat clădiri şi maşini ale poliţiei. Cel puţin 15 poliţişti au fost răniţi, în confruntările de stradă. Guvernatorul statului Maryland, Larry Hogan, a decretat starea de urgenţă şi a solicitat intervenţia Gărzii Naţionale.
”Nu am luat uşor această decizie. Garda Naţională reprezintă ultima soluţie pentru a restaura ordinea. Oamenii au dreptul să protesteze şi să-şi exprime frustrarea, însă familiile din Baltimore au dreptul la linişte şi siguranţă în comunităţile lor”, a declarat Larry Hogan.
Familia lui Freddie Gray, a condamnat actele de violenţă. Tânărul de 25 de ani a fost reţinut de poliţişti pe 12 aprilie, după ce a fost prins cu un cuţit pe stradă. Gray a fost rănit la coloană, în timp ce era transportat cu maşina poliţiei. Doi poliţişti au fost acuzaţi că nu i-au pus centura de siguranţă şi nu i-au acordat îngrijirile medicale corespunzătoare.
Vezi VIDEO mai jos:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.