“Mitingul Epuizării”, în fața Guvernului. Angajații din sănătate acuză lipsa de organizare și neplata stimulentului financiar

Comentează

Câteva zeci de angajaţi din sănătate, membri ai Federaţiei SANITAS, s-au strâns marți în Piața Victoriei din București, la un protest intitulat “Mitingul Epuizării”. Sindicaliştii au acuzat că încă nu au primit stimulentul financiar de 2.500 de lei pentru cadrele medicale din prima linie a luptei cu COVID și au reclamat lipsa de finanţare şi de organizare a sistemului de sănătate.

UPDATE 16:25 Conform unui comunicat SANITAS, 100 de membri au protestat astăzi în fața sediului Guvernului României, după ce la întâlnirile cu reprezentanţii Guvernului, din 28 iulie și 12 octombrie, desfăşurate în prezența premierului Ludovic Orban, "echipa guvernamentală şi-a asumat continuarea dialogului până la identificarea unor soluţii concrete pentru solicitările noastre, dar nimic concret nu s-a întâmplat".

Cerem decidenţilor să-și reevalueze prioritățile politice și să trateze cu toată seriozitatea problemele sistemului de sănătate și ale celui de asistență socială, cu atât mai mult cu cât astăzi avem din nou 3 recorduri negre în lupta anti COVID-19. Comunicat SANITAS:

Protestul sindicaliştilor din sănătate a început în jurul orei 11.00, în faţa Guvernului.

“Ne-au epuizat deciziile politice luate fără cap”, “Ne-a epuizat lipsa de recunoştinţă”, “Ne-au epuizat promisiunile fără rezultat”, “Ne-au epuizat strategiile de criză incoerente”, “Ne-a epuizat lipsa de personal” - au fost mesajele afișate de protestatari.

Noi suntem aici pentru a cere drepturile salariale restante. Încă din luna martie Guvernul a emis Hotărârea prin care se acordă stimulentul de 2.500 de lei, dar pe care foarte mulţi colegi nu l-au primit nici până azi. Adrian Iaurum, reprezentantul Sanitas de la Spitalul de Urgenţă Floreasca:

”Suntem aici pentru a cere deblocarea posturilor şi angajarea pe perioada nedeterminată în sistemul sanitar, pentru că acum angajările se fac din lună în lună şi nu sunt interesaţi să vină către sistemul sanitar. Personalul este tot mai puţin, tot mai epuizat”, a mai spus Adrian Iaurum.

Sindicalistul a precizat că angajaţii din sănătate nu au primit nici voucherele de vacanţă. “E dreptul nostru legal. Ceilalţi bugetari le-au primit, însă noi suntem pedepsiţi”, spune Adrian Iaurum.

Graţiela Constantin, vicepreşedinte Sanitas Buzău, susţine nu se aplică legea în domeniul salarizării din sănătate. “Ni se spune că nu sunt bani, nu sunt bani, pentru că s-au cheltuit pe materiale sanitare. Este de datoria angajatorului să asigure şi echipament de protecţie, şi salarii în acelaşi timp”, declară Graţiela Constantin.

Referitor la ordinul lui Arafat, care ordonă spitalelor să nu mai refuze pacienții aduși cu ambulanțele, chiar dacă nu mai au locuri, Graţiela Constantin spune că trebuie mărită capacitatea de primire. “Ei trebuie să găsească o soluţie. Tot sistemul naţional de redistribuire să funcţioneze aşa cum trebuie”.

“Dacă statul român nu se gândeşte să finanţeze şi să organizeze sistemul de sănătate, degeaba Raed Arafat va emite astfel de ordine”, completează
Viorel Vişanu, preşedinte Sanitas Bucureşti.

Sunt spitale în Bucureşti care nu au bani pentru hrana pacienţilor

Şi fără acel ordin eu cred că personalul medical acordă îngrijirile medicale de rigoare. Problema este că statul român nu oferă condiţiile necesare desfăşurării unei îngrijiri corecte a pacienţilor. Îl îngrijeşti şi pe scaun, dar dacă spitalele au bugetul pe zero, de unde să cumperi medicaţia pentru pacient? Am cazuri în Bucureşti unde nu au cu ce să asigure hrana pacienţilor. Viorel Vişanu, preşedinte Sanitas Bucureşti:

“Suntem azi aici pentru a atrage atenţia Guvernului că ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate nu este OK şi nimeni nu ne-a băgat în seamă. Sunt anumite drepturi pe COVID, iar sporurile nu au ajuns la oameni. Sunt ore suplimentare efectuate şi neplătite pentru o treime din salariaţi. Nu mai facem faţă. Suntem epuizaţi, efectiv. E imposibil ca tu, stat român, să nu ai grijă de aceşti eroi pe care tu îi declari eroi. Guvernul să găsească bani”, mai spune Viorel Vişanu.

“Domnilor guvernanţi, criza continuă, dar sistemul de sănătate şi asistenţa socială este tot ca în luna martie! Fără personal, fără resurse, fără reguli!”, au scris reprezentanţii Sanitas pe pagina de Facebook.

La finalul protestului, membrii SANITAS au ținut un moment de reculegere pentru colegii care au pierdut lupta cu virusul nemilos şi au aprins lumânări în fața sediului Guvernului, în memoria celor decedați.

"Considerăm nepermisă și de-a dreptul inumană practica autorităților de a amâna la nesfârșit emiterea Metodologiei de aplicare a Legii 56/2020, lege care ar permite acordarea pensiei de urmaş pentru copiii colegilor căzuți la datorie", transmite Sanitas.

“Membrii noștri, salariați în sistemul sanitar și în sistemul de asistență socială sunt epuizați pentru că luptă de mai bine de 8 luni pe un front în permanentă schimbare, fără a li se respecta dreptul la odihnă, la protecție, la remunerarea corectă a muncii, sunt cu atât mai epuizați cu cât pierd din ce în ce mai des colegi dragi, care nu mai fac față luptei cu virusul ucigaș din cauza stresului la care sunt supuși, stres care le slăbește capacitatea de apărare”, au precizat sindicaliştii Sanitas în anunţul protestului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește