Partidul Social Democrat cere prefectului de București să constate încetarea mandatului de primar a lui Robert Negoiță. Notificarea a fost trimisă, vineri, către Prefectura Municipiului București și semnată de Marcel Ciolacu, președintele PSD, potrivit News.
În scrisoarea trimisă către Prefectura Municipiului București, PSD invocă legea partidelor și Codul Administrativ, dar și postarea primarului de la sector 3 din 16 iulie. Marcel Ciolacu, președintele PSD și semnatarul scrisorii, aduce ca argument faptul că Robert Negoiță nu poate să fie membru în două partide, în același timp.
Astfel, social-democrații îi cer prefectului să înceteze mandatul de primar al lui Robert Negoiță după ce acesta a anunţat înfiinţarea unui nou partid. De asemenea, PSD invocă prevederile legale referitoare la pierderea mandatului, în momentul părăsirii formaţiunii din partea căreia a fost ales, potrivit News.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat, joi, înfiinţarea Partidului Bucureşti 2020, al cărui slogan este ”Politică. Altfel”. Negoiţă afirmă că 99% ar trebui să fie administraţie şi muncă şi doar 1% politică, nu aşa cum fac marile partide în prezent.