Rizea spune că participarea doar a deputatului PDL de diaspora William Brânză la întâlnirea pe care a organizat-o DRP săptămâna trecută la Castellion,Spania, cu românii care locuiesc în zona Valencia, unde s-a discutat despre introducerea votului prin corespondență, este o manifestare pur ”portocalie”,menită să-i convingă pe concetățenii noștrii că doar democrat liberalii se preocupă de soarta lor.”În calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al Organizației PSD Diaspora consider incalificabil modul în care a fost planificată și organizată dezbaterea, în condițiile în care toți cei invitați la eveniment fac parte din PDL. Niciun alt membru dintr-un alt partid nu a fost invitat și nici măcar înștiințat de desfășurarea acestui eveniment. Astfel de dezbateri, în special cele pe tema votului prin corespondență, trebuie făcute în prezența tuturor reprezentanților partidelor politice din Romănia și a Societății Civile.Consider că, organizatorul, domnul Eugen Tomac face favorurii partidului care l-a pus în funcție,pe banii românilor, fapt incalificabil, ceea ce mă determină să cer primului-ministru demiterea acestuia”, a declarat Rizea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.