Tânăr mort din cauza indiferenței! Psihologia nepăsării și a complexelor de superioritate ale personalului medical din România
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Psihologia nepăsării și a complexelor de superioritate ale personalului medical din România. Psihologul Cezar Laurențiu Cioc analizează diferențele cu care-și tratează pacienții personalul medical din spitalele și policlinicile de stat din România și personalul medical din țările civilizate.
După ce ziarul Libertatea a prezentat cazul tulburător al unui bărbat de 32 de ani, Ștefan Roman, din Jibou, județul Sălaj, care a murit din cauza unei infecții pulmonare și a unei hemoragii masive - hemoragie care a dus la insuficiență respiratorie -, după ce a fost tratat în spitalul din Jibou pentru insolației și răcelii apoi trimis acasă (!!!), revin în actualitate controversele pe tema malpraxisului, a nepăsării și chiar a unui complex de superioritate al personalului medical față de pacienți.
De-a lungul timpului, familiile multor pacienți au acuzat personalul medical de indiferență și de nepăsare în față unor cazuri grave, ce s-au soldat cu pierderi de vieți omenești. Pacienți precum Talida Maria Varga, Negrescu Matei Alexandru, Mariana Ilcu și mulți alții au murit în spitale, conform spuselor apropiaților, din cauza indiferenței doctorilor și nu neapărat din pricina lipsei lor de cunoștințe medicale ale acestora.
Rude ale tânărului Ștefan Roman au declarat că medicii i-au spus acestuia “Ce tot vii și pleci de la spital?” sau “Ce te răstești așa la mine?”.
De unde se nasc veșnicele neînțelegeri dintre pacienți, aparținători și personalul medical aflăm de la psihologul ziarului Libertatea.
“La noi medicii și pacienții se comportă ca două tabere adverse care au nevoie una de cealală”
Majoritatea medicilor din sistemul românesc de sănătate publică dă dovadă de un profesionalism axact pe cunoștințe de specialitate. Cu alte cuvinte, dacă îi supui unei examinări de specialitate, trec examenul cu brio. Partea negativă este însă atitudinea generală față de pacient și, în anumite cazuri, nepăsarea. Din perspectivă psihologică, e vorba de o lipsă de empatie, pe fondul unei inteligențe emoționale în scădere. Medicii din tările civilizate care ajung în România sunt uimiți de modul rece și neimplicat în care omologii lor români își tratează pacienții.
La noi, medicii și pacienții se comportă ca două tabere adverse care au nevoie una de cealală. Medicii îi acuză pe pacienți și pe aparținători, în special în mediul rural, că sunt needucați și recalcitranți, iar pacienții și aparținătorii îi acuză pe medici de indiferență și superioritate atitudinală. Aceste convingeri generează tensiuni de interacțiune pe care medicii tind să le contracareze uneori prin nepăsare.
“Personalul medical din România s-a obisnuit ca pacientul să țină capul plecat”
Medicii petrec mult timp studiind. Anii de studiu, rezidențiatul, cursurile de perfecționare îi dau (pe bună dreptate) medicului convingerea că ar trebui să fie maI bine remunerat, să trăiască decent, să-si permită un mod de viață pe măsura valorii sale profesionale. Acest lucru nu se întâmplă însă în România. Este un dezechilibru între prețul pe care statul român îl pune pe medic și ceea ce se cere de la el. Acest dezechilibru a creat de-a lungul timpului un teribil sistem de șpagă în sistemul de sanatate. Ăsta e raul cel mai mic însă.
Cel mai înspăimântător lucru la un medic este nepasarea. În special la medicii trecuți de prima tinerețe apare un soi de nepăsare cauzată de faptul că atâția ani au văzut suferința în formă pură, încât au devenit imuni emoțional la ideea de suferință. Poți să mori în fața lor că nu le pasă! Se simte în atitudinea lor că, indiferent dacă pacientul trăiește sau moare, viața lor se va continua în aceeași manieră.
De cele mai multe ori, pacienții români ai sistemului de sănătate publică nu sunt oameni cu valoarea intelectuală a medicilor. Acest lucru nu justifica însă sub nici o formă eventualul complex de superioritate pe care unii medici îl au față de bolnavi. Superioritatea în atitudine determină lipsa de răbdare și indiferența. Detaliile fine ale bolii riscă să nu maI fie luate în considerare, explicațiile date pacienților cu privirea la boala lor pot fi sumare sau inexistente. Chiar dacă pacienții nu au cunostințele doctorilor sau pregătirea lor profesională, ei au demnitate și cer ca, pe întelesul lor, să le fie explicat ceea se întamplă cu ei. Personalul medical din România s-a obișnuit ca pacientul să vină și să ramână cu capul plecat, iar acest lucru generează tensiuni și conflicte. Până și asistentele, infirmierele sau brancardierii români au tendința să trateze pacientul ca pe o persoană inferioară lor”, crede psihologul.
“Medicii tineri, abia ieșiți din facultate, pot schimba sistemul”
“Șansa schimbării de atitudine este venirea medicilor tineri. Aceștia intră în circuit acum, când DNA-ul pândește orice formă de corupție. Acest lucru descurajează șpaga. Dincolo de asta, tinerii sunt mai empatici, nu sunt uzați în suferință și nu au petrecut o viață prin spitale mizere pe care acum să le deteste. Poate că rezidenții și medicii tineri nu au experiența celor mai în vârstă, însă la capitolul atitudine stau mult mai bine. Se simte grija autentică, ingenuă vizavi de bolnav și de ideea de durere, de suferință. Atitudinea empatică face o diferență majoră între generațiile de medici. Această empatie determină medicul să dea tot ce are mai bun în bagajul său de cunoștințe sau aptitudini pentru a îmbunătăți sanatatea pacientului. În practica medicală, degeaba ești chiar și profesor doctor, dacă ești imun emoțional la durerea și suferința bolnavilor” a încheiat Cezar Laurențiu Cioc, psiholog la Institutul de Cercetare și Dezvoltare a Potențialului Uman din București.
Cezar Laurențiu Cioc, psiholog la Institutul de Cercetare și Dezvoltare a Potențialului Uman din București
