Pușculița, primul contact al copiilor cu lumea financiară

Comentează

(PUBLICITATE) Cu toții am avut în copilărie o pușculiță în care ne țineam micile economii obținute cu ajutorul părinților sau bunicilor sau, uneori, ca răsplată pentru o muncă depusă. În pușculiță strângeam cu multă grijă și responsabilitate banii pe care îi primeam la colindat de Sărbători sau de ziua noastră, îi scoteam deseori să îi numărăm de parcă s-ar fi înmulțit peste noapte și ne făceam tot felul de planuri legate de ei. Cum o să ne luăm jucăria preferată sau câte dulciuri o să ne putem cumpăra cu mica noastră avere.

Pușculița este primul contact al copilului cu lumea financiară de mai târziu. Este o expunere timpurie la niște concepte vagi la momentul acela, cum ar fi economisire sau planuri financiare, dar este cel mai bun lucru care se poate întâmpla în viața viitorului adult responsabil financiar. Aici înveți că poți consuma doar atât cât ai, că trebuie să fii cumpătat, să te gândești bine și să alegi cu grijă înainte să cheltui și că pușculița este de fapt o mică bancă în care tu îți ții economiile care se înmulțesc cu ajutorul tău. Ce-i drept fără dobândă sau comisioane de administrare, dar e primul pas către a  înţelege cum funcționează lumea oamenilor mari.

Este bine ca părinții să susțină ideea de economisire și de cumpătare, să își ajute copiii să înțeleagă că banii lor, cei obținuți sau câștigați de ei înșiși, sunt cei mai valoroși și că lucrul pe care o să și-l cumpere din mica lor agoniseală va fi mult mai prețios decât orice cadou primit vreodată.

De asemenea, tot în copilărie, copii învață că atunci când au nevoie sau își doresc să aibă o jucărie pe care o văd la un alt copil este în regulă să împrumute. La locul de joacă această practică este foarte întâlnită și totul este armonios atunci când lucrurile împumutate sunt înapoiate. Copiii învață încă de mici principii morale fundamentale care-i vor ajuta să aibă un comportament social adecvat la maturitate.

O educație financiară începută încă din copilărie are cele mai mari șanse de reușită pentru transformarea într-un adult responsabil. Iar în momentul în care, adult fiind, ai nevoie de bani, prima dată te duci la pușculița ta, care acum se numește cont de economii. Pe care sigur îl ai la banca ta favorită, pentru că de mic ai fost învățat să economisești. Iar în caz că economiile tale nu sunt suficiente pentru a-ți îndeplini visul, poți oricând apela la un credit de nevoi personale, pe care știi sigur că ți-l permiți și îl vei restitui la timp.

KRUK România susține ideea de educația financiară încă din copilărie și continuă campania de informare și educare a publicului cu privire la consumul responsabil al banilor și plata datoriilor la timp.Pentru că datoriile trebuie plătite!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
5 oct.
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
Vasile Iuga
5 oct.
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
5 oct.
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
5 oct.
România a suferit al patrulea eșec consecutiv în Liga Națiunilor, 0-1 cu Suedia
5 oct.
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
5 oct.
Un student i-a spus decanului „boss”, afirmă o profesoară, după ce președintele le-a cerut cadrelor didactice să petreacă mai mult timp pe rețelele sociale
5 oct.
Comisia Europeană urmăreşte „foarte îndeaproape” un posibil focar de ciumă în Rusia. Prima reacție a Kremlinului
TRENDING
5 oct.
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
5 oct.
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
5 oct.
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
5 oct.
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”