Radu Țincu este de părere că în ultima faza a campaniei este nevoie de cel puțin 50.000 de vaccinări pe zi.

“ Mă îngrijorează cum va decurge campania de vaccinare în momentul în care va fi imunizată populația generală. Dacă vreți, această etapă întâi în care personalul medical este vaccinat și etapa a doua cu persoanele din grupele vulnerabile reprezintă măsuri tactice, dar ceea ce ne interesează pe toți este să oprim pandemia. Aceasta va fi oprită doar când vom imuniza toată populația”, a declarat Radu Țincu.

“Avem nevoie de 10 milioane de oameni vaccinați în România pentru a asigura acea imunitate de turmă. Avem o capacitate de 930 de centre, așa cum premierul a declarat. Asta înseamnă că avem nevoie de 50.000 de vaccinări pe zi. Va trebui să facem tot ce putem pentru a ajunge la 50.000 de vaccinări pe zi”

Radu Țicu, medic Spitalul Floreasca:

Medicul de la Spitalul Floreasca spune că perioada în care a debutat campania de vaccinare nu a fost una prielnică, fiind vorba despre vacanța între Crăciun și Anul Nou.

“Cred că perioada în care a debutat această campanie nu a fost prielnică. A început între Crăciun și Revelion, o perioadă de sărbători în care oamenii cel mai probabil nu s-au gândit la vaccinare, atât cei din instituții cât și personalul care urma să fie vaccinat”, a declarat Radu Țincu.

”A existat această dorință în prima zi, a doua zi de la debutul campaniei de vaccinare, ca personalul medical să se vaccineze mai mult decât era capacitatea acelor centre. Au existat și niște inavertențe pe care domnul doctor Gheorghiță le-a recunoscut în organizarea acestor centre la începutul campaniei. Toate disfuncționalitățile au fost corectate”, a mai spus Radu Țincu.

Campania de vaccinare a început pe 27 decembrie în România, cu imunizarea cadrelor medicale.

FOTO: Vlad Chirea (Libertatea)

Urmărește-ne pe Google News
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
GSP.RO
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
ȘOC! Cât costă un show EROTIC cu Daniela Crudu! Sumele sunt HALUCINANTE
Playtech.ro
ȘOC! Cât costă un show EROTIC cu Daniela Crudu! Sumele sunt HALUCINANTE
Oraşul din România cu cele mai scumpe apartamente. Locuitorii trebuie să muncească 12,5 ani pentru a-şi permite să cumpere unul
Observatornews.ro
Oraşul din România cu cele mai scumpe apartamente. Locuitorii trebuie să muncească 12,5 ani pentru a-şi permite să cumpere unul
Horoscop 24 mai 2022. Peștii au nevoie de cheia potrivită pentru a deschide uși și ca să o găsească, trebuie doar să o caute
HOROSCOP
Horoscop 24 mai 2022. Peștii au nevoie de cheia potrivită pentru a deschide uși și ca să o găsească, trebuie doar să o caute
București: O garnitură de metrou a luat foc între stațiile Piața Romană și Piața Universității. Planul Roşu, activat
Știrileprotv.ro
București: O garnitură de metrou a luat foc între stațiile Piața Romană și Piața Universității. Planul Roşu, activat
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Orangesport.ro
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”
PUBLICITATE
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”