În timpul unei emisiuni de la Digi 24, candidata la prezidențiale a fost întrebată de moderator despre partenerii din Est ai României, trimitere la Republica Moldova ori Ucraina. Ramona Ioana Bruynseels a răspuns că „suntem împreună cu Rusia parte a NATO”.
La aproape o zi de la declarația ce a stârnit controverse, candidata la prezidențiale a explicat că a fost vorba despre „o exprimare nefericită”.
„Când am răspuns întrebării, mă refeream la faptul că România, membră a NATO, trebuie să aibă exerciții comune, colaborare cu Rusia. Suntem, împreună cu Rusia, implicați în tot ce se întâmplă în regiunea noastră și împreună trebuie să veghem asupra stabilității regionale. A fost o inversiune a topicii frazei, care a generat această neînțelegere. Da, am avut o exprimare nefericită și a fost speculată ca atare”, a precizat Ramona Ioana Bruynseels.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Ramona Ioana Bruynseels a amintit că a fost și reporter voluntar în presa militară, în perioada în care a lucrat la Radio și TVR Cluj și a publicat o fotografie realizată în timpul exercițiu militar NATO desfășurat la Turda.
„Am văzut postările și știrile care au apărut, ca urmare a emisiunii de aseară, de la Digi24. În primul rând, mă bucur că sunt urmărită și le mulțumesc celor care au găsit timp să scrie despre mine. Apreciez și criticile și sfaturile bune. Sunt convinsă, însă, că nu pune nimeni la îndoială faptul că NU aș ști structura NATO și relațiile ei cu Rusia”, a scris Bruynseels, pe pagina de Facebook.