Inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 89.520 de vehicule la nivelul întregii țări. În urma controalelor, specialiștii RAR au constatat că 40,01% dintre mașinile oprite pentru verificări aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme, potrivit Biroului de presă RAR.
Cuprins:
Principalele neconformități descoperite de inspectorii RAR au fost:
De asemenea, s-au constatat probleme la sistemul de frânare (5,12% din vehicule) și la sistemul de direcție (1,68%). În total, 6.380 de vehicule prezentau deficiențe legate de poluare.
Inspectorii au identificat 5.522 de vehicule (peste 6% din total) care prezentau pericol iminent de accident, având defecțiuni grave la sistemele esențiale precum frânare, direcție, punți sau fuzete.
Un aspect interesant relevat de controale este că doar 2,2% dintre vehiculele verificate aveau probleme legate de inspecția tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat). Acest lucru sugerează că restul de 98% ar fi trecut testele acelorași inspectori RAR în cadrul inspecțiilor regulate.
În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră în această regiune au fost aplicate 4.054 de amenzi contravenționale și au fost retrase 3.649 de certificate de înmatriculare.
În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.
„Atragem atenția că rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni”, potrivit Biroului de presă al Registrului Auto Român.