„Mulți vor spune că o iau pe urmele vecinului și prietenului meu Gigi Becali, dar cred că odată cu primele lucruri care se vor deschide în România ar trebui fie bisericile”, a declarat la B1 TV Rareș Bogdan.

Europarlamentarul s-a declarat o persoană religioasă și a precizat că are nevoie să meargă la biserică:

„Preoții vor înțelege și vor face slujbe afară, dar oamenii au nevoie de Dumnezeu, așa cum am avut nevoie de hrană alimentară și așa cum marile lanțuri de hipermarket au făcut profituri colosale – apropo, îi invit să dea la căminele de copii și de bătrâni, pentru că au făcut niște profituri uriașe toate marile lanțuri de cash and carry, supermarket, hipermarket – cred că avem nevoie și de hrană spirituală și e momentul în care să ni se permită să mergem și la sfânta biserică, să mergem să ascultăm slujba măcar în fața bisericilor. Eu am nevoie să mă duc la sfânta mănăstire, am nevoie să mă duc la sfânta biserică fără frică, fără teamă și alături de mine sunt milioane și milioane de români”.

„România, pentru că a trecut prin acest moment, are nevoie de apropierea de sfânta biserică, indiferent cum se numește ea, și cred că printre primele centre care trebuie deschise, printre primele lăcașuri, printre primele instituții, cred că bisericile, indiferent de religie, trebuie să-și deschidă porțile în fața credincioșilor, pentru că de-a lungul istoriei noi am rezistat cu bunul Dumnezeu și cred că avem nevoie în continuare să ne raportăm la bunul Dumnezeu”, a mai spus prim-vicepreședintele PNL.

Ad placeholder

Ordonanța militară numărul 2, adoptată pe 21 martie, a prevăzut măsuri stricte ca preoții să poată oficia slujbe online, din biserică, fără enoriași.

Citeşte şi:

Cum arată lupta cu COVID-19 într-un spital din Chicago. Asistentă medicală româncă: „Am crezut că sunt condamnată la moarte. Acum, vrem să privim lucrurile altfel”

Iubirea de oameni, mai presus decât frica de coronavirus. Povestea unei femei din Bârlad, ”îngerul păzitor” al celor bătrâni și necăjiți

Dezvăluirile lui Giovanni Becali din spatele gratiilor: „La închisoare eram ...
PARTENERI - GSP.RO
Dezvăluirile lui Giovanni Becali din spatele gratiilor: „La închisoare eram ...
S-a aflat TOT! De ce a fost ucis Emi Pian. Nu din cauza unei datorii la barbut. Ce s-a întâmplat în Ploiești
PARTENERI - PLAYTECH.RO
S-a aflat TOT! De ce a fost ucis Emi Pian. Nu din cauza unei datorii la barbut. Ce s-a întâmplat în Ploiești
Horoscop 13 august 2020. Capricornii aplică o lovitură gravă unei relații cu cineva din interiorul familiei
HOROSCOP
Horoscop 13 august 2020. Capricornii aplică o lovitură gravă unei relații cu cineva din interiorul familiei
RECOMANDĂRI