• Licitația fusese lansată vineri, la ora 15:16, iar termenul depunerii ofertelor a fost luni, la ora 16:00.
  • Sursele din piață susțin că licitația a fost ”aranjată” pentru Unifarm, care a rămas cu stocuri scumpe, pe care spitalele nu le vor.

Materialele din licitația cu dedicație organizată de Ministerul Sănătății în intervalul 1-4 mai urmează să fie donate către instituții din Republica Moldova, scrie Ministerul Sănătății, în răspunsul remis Libertatea. 

Astfel, la 30 aprilie, Guvernul României a aprobat o suplimentare a bugetului Ministerului Sănătății cu suma maximă de 16.500.000 de lei,“în vederea acordării de către România a unui ajutor umanitar extern, cu titlu gratuit, pentru Republica Moldova.” 

“Pornind de la acest aspect, termenele sunt urgente, pentru a reuși trimiterea mai urgentă a acestei donații către Republica Moldova”, se arată în răspuns. 

Oficialii din cadrul ministerului recunosc că au elaborat specificațiile tehnice “inspirându-se” mai ales din mediul online, din cauză că achiziția era una urgentă. 

“Având în vedere caracterul urgent al acestei achiziții, specialiștii din cadrul MS au elaborat specificațiile tehnice de la informațiile existente atât în cadrul ministerului din oferte transmise de posibili furnizori, cât și din cele existente pe piață, în special din mediul online”, scriu reprezentanții ministerului. 

INVESTIGAȚIE din Zürich. Mii de românce cad victime rețelelor ce alimentează comerțul cu sex, o afacere de peste 3 miliarde de euro. Activist: „În Elveția, animalele sunt tratate mai bine decât aceste femei”
Recomandări

“Dintr-o eroare materială, la redactarea finală a documentului au fost preluate inclusiv informațiile din mai multe forme ale documentului de lucru”, susțin aceștia. 

Ei neagă însă că specificațiile tehnice, despre care Libertatea a arătat că sunt copiate din caracteristicile echipamentelor de protecție vândute pe eMag, ar fi plecat de la un produs anume și susțin că sunt doar niște “cerințe tehnice minimale”. 

În final, la întrebarea Libertatea referitoare la favorizarea unor operatori economici, ministerul răspunde formal: 

“Intenția Ministerului Sănătății este de a achiziționa produsele prevăzute, pornind de la cerințe minimale, fiind acceptate absolut toate ofertele depuse de potențialii operatori economici, pentru a nu îngrădi prin aceasta piața concurențială și tratamentul egal al acestora.”

Răspunsul este elocvent: Ministerul Sănătății nu spune că vrea să cumpere cele mai bune produse la prețul cel mai avantajos, ci ”de a achiziționa produsele, pornind de la cerințele minimale”.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
GSP.RO
Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ȘOC! Andreea Bălan are un nou iubit celebru?! S-au distrat toată noaptea și apoi au mers la mașină
Playtech.ro
ȘOC! Andreea Bălan are un nou iubit celebru?! S-au distrat toată noaptea și apoi au mers la mașină
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Viva.ro
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Trei Porsche, patru morți și un accident de groază. Dramă incredibilă pe autostrada A3 spre Koln, în Germania
Observatornews.ro
Trei Porsche, patru morți și un accident de groază. Dramă incredibilă pe autostrada A3 spre Koln, în Germania
Femeia care a încercat de 960 de ori să ia permisul de conducere a cheltuit o avere pentru asta. La final, a primit o mașină. „Și să fie o lecție, oameni buni, să nu renunțați niciodată
Știrileprotv.ro
Femeia care a încercat de 960 de ori să ia permisul de conducere a cheltuit o avere pentru asta. La final, a primit o mașină. „Și să fie o lecție, oameni buni, să nu renunțați niciodată
Horoscop rune pentru luna aprilie 2023. Mihai Voropchievici anunță necazuri pentru Vărsători
FANATIK.RO
Horoscop rune pentru luna aprilie 2023. Mihai Voropchievici anunță necazuri pentru Vărsători
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscopul lunii aprilie. Noroc pe toate planurile pentru nativii Săgetător, vremuri grele pentru Scorpion
Unica.ro
Horoscopul lunii aprilie. Noroc pe toate planurile pentru nativii Săgetător, vremuri grele pentru Scorpion
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
HOROSCOP
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix