Rata anuală a inflației a urcat la cel mai mare nivel din ultimii 5 ani. Mai precis, rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna aprilie la 5,2%, cel mai înalt nivel din iunie 2013, când a fost 5,37%. Cele mai mari scumpiri sunt la fructe și legume, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Preţurile de consum în luna aprilie 2018 comparativ cu luna aprilie 2017 au crescut cu 5,2%, arată INS. Calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) , rata anuală este de 4,3%.
Însă, BNR a estimat rata anuală a inflației IPC la valoarea de 3,6% la sfârșitul anului 2018 și 3,0% atât la finele anului 2019, cât și la orizontul prognozei, trimestrul I 2020. După saltul semnificativ din primul trimestru al acestui an, inflația va oscila în jurul valorii de 5% până la finele trimestrului III al acestui an, consideră oficialii instituției.
Creșterea inflației a fost determinată de scumpirea fructelor proaspete, a citricelor și fructelor meridionale, a prețului gazelor, cartofilor, a biletelor de avion și a combustibililor.
Mai precis, față de decembrie 2017, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în aprilie, la fructe proaspete (13,91%), citrice (11,32%) şi gaze naturale (10,19%).
Preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, în aprilie faţă de decembrie, cu 3,9%.
Țara noastră are și cea mai mare rată a inflației din UE, după cum arată Oficicul European de Statistică într-un comunicat de presă citat de Agerpres.