Incidența cazurilor COVID din București continuă să scadă și a ajuns vineri, 12 noiembrie, la 7,31 de cazuri la mia de locuitori, potrivit datelor comunicate de DSP București. De trei săptămâni rata este în scădere și a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat după 1 octombrie 2021.
Pe 1 octombrie 2021 incidența a fost de 7,68 la mie, iar de atunci rata de infectare a crescut constant până pe 22 octombrie, când a ajuns la 16,54. De atunci, gradul de infectare a intrat pe un trend descendent. Joi ajunsese prima oară sub 8.
Cum a evoluat rata de infectare în ultimele șapte zile:
Din 25 octombrie, accesul în instituții, malluri și hoteluri este permis doar în baza certificatului verde. De asemenea, purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice, magazinele se închid la ora 21.00, iar carantina de noapte este instituită între orele 22.00 și 5.00, măsură care nu se aplică persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală. Persoanele nevaccinate pot ieși din case în timpul nopții dacă au motive întemeiate și au asupra lor o declarație pe propria răspundere.
Pe 25 octombrie, rata de infectare era 16,24.
Potrivit bilanțului transmis vineri de autorități, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.844 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-CoV-2.
Foto: Dumitru Angelescu