Conform celui mai recent bilanţ al Grupului de Comunicare Strategică, România înregistrează aproape 2.700 de cazuri noi. În prezent, România are două județe în care rata de infectare (coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori) depășeşte 3 la mia de locuitori. Judeţul Maramureş intră în „zona roşie”, după ce rata de infectare a ajuns la 3,01 la mia de locuitori.

Cele mai mari rate de infectare sunt înregistrate în prezent în Timiş – 3,76, în uşoară creştere faţă de ziua precedentă, Maramureş – 3,01, în creştere faţă de ziua de ieri, şi Cluj – 2,47.

La polul opus se află județele care au înregistrat cea mai mică rată de infectare cu noul coronavirus: Vrancea – 0,39, Tulcea – 0,52 şi Harghita – 0,58. De asemenea, 8 județe se află în scenariul galben, iar 32 se află în scenariul verde, potrivit celui mai recent bilanț.

Maramureş se colorează în roşu, iar Capitala raportează cele mai multe cazuri noi. Care este situaţia pe judeţe

Bucureştiul numără 376 de cazuri de COVID

Bucureștiul înregistrează cele mai multe cazuri noi de COVID-19, în creştere cu 152 de cazuri faţă de ziua precedentă. Astfel, în Capitală au fost raportate 376 de noi infectări. Topul este urmat de județul Timiş, unde au fost înregistrate 249 de noi infectări în ultimele 24 de ore, iar județul Cluj se află pe locul 3, cu 175 de persoane infectate cu noul coronavirus.

Toate judeţele au înregistrat cazuri noi de COVID-19, iar județele în care s-au înregistrat cele mai puține infecții sunt: Tulcea (8), Harghita (11) şi Giurgiu (11).

Situația infectărilor cu coronavirus pe județe, astăzi, 16 februarie:

Maramureş se colorează în roşu, iar Capitala raportează cele mai multe cazuri noi. Care este situaţia pe judeţe
Maramureş se colorează în roşu, iar Capitala raportează cele mai multe cazuri noi. Care este situaţia pe judeţe
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.