Creat în urmă cu 78 de ani, răţoiul Donald continuă să fie unul dintre cele mai îndrăgite personaje de desene animate. Intrat în lumea filmului ca personaj secundar, pe 9 iunie 1934, în povestirea animată „The Wise Little Hen”, răţoiul avea să primească primul rol principal în 1937 în filmul „Don Donald”, unde era logodnicul unei răţuşte pe nume Donna, devenită apoi Daissy. La începutul anilor 40, îndrăgitul personaj devenise mai popular decât Mickey Mouse. Popularitatea lui Donald a dus la apariţia altor personaje din familia Duck, dintre care îi amintim pe Daisy Duck, unchiul Scrooge, şi nepoţii Huey, Dewey şi Louey.
Walt Disney, creatorul lui Donald, s-a născut la o fermă din Missouri şi încă de timpuriu a fost interesat de artă. La doar şapte ani, şi-a vândut primele schiţe vecinilor săi. În timpul liceului, s-a înscris la Institutul de Artă din Kansas City, participând la cursuri serale. La 16 ani, în timpul primului război mondial, Disney a străbătut Oceanul alături de Crucea Roşie şi a condus o ambulanţă decorată cu personaje de desene animate. Întorcându-se în Kansas City, Disney a lucrat ca desenator pentru campanii publicitare. Împreună cu fratele său mai mare Roy, a întemeiat compania Laugh-O-Gram, însă aceasta a dat faliment, iar la începutul anului 1920, cei doi fraţi au plecat la Hollywood cu 40 de dolari în buzunar. Donald, împreună cu Mickey Mouse (care a apărut pentru prima oară în 1928), urma să devin unul dintre cele mai iubite personaje ale lui Disney.


 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.