RĂZBOI: DNA cere implicarea Curții Constituționale în cazul Șova

Comentează

Conducerea DNA consideră că Senatul a refuzat să răspundă cererii formulate de procurori în legătură cu Dan Șova. Procurorul-șef Laura Codruța Kovesi cere CSM să sesizeze Curtea Constituțională, cu privire la existența unui conflict între puterile din stat:
 
”Cu referire la soluţionarea solicitării formulate de (Direcţia Naţională Anticorupţie) D.N.A privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului ŞOVA DAN - COMAN pentru săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, procurorul şef al D.N.A. – doamna Laura Codruţa Kovesi a trimis o scrisoare preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, în care consideră că se impune sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru soluţionarea  conflictului de natură constituţională creat între puterile statului, ca urmare a faptului că Senatul a refuzat să răspundă cererii formulate de procurori.
Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele scrisoare transmisă către Consiliul Superior al Magistraturii:
La data de 13.03.2015, Direcţia Naţională Anticorupţie a sesizat ministrul Justiţiei pentru a cere Senatului României încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului ŞOVA DAN - COMAN pentru săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.
La data de 25.03.2015, Senatul României a comunicat ministrului Justiţiei că s-a pronunţat prin vot secret asupra cererii, însă nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării a unui senator. În acest sens, au fost avute în vedere prevederile art. 173 din Regulamentul Senatului, potrivit cărora hotărârile de acest gen se adoptă cu votul secret al majorităţii membrilor camerei.
Din cuprinsul comunicării rezultă că Senatul nu a adoptat cu acest prilej o hotărâre prin care să admită sau să respingă cererea formulată de ministrul Justiţiei.
Având în vedere aceste împrejurări, considerăm că Senatul României a refuzat să răspundă solicitării care i-a fost adresată de reprezentanţii autorităţii judiciare, astfel încât ne aflăm în situaţia unul conflict de natură constituţională între puterile statului.
Considerăm că, în urma cererii cu care a fost sesizat, Senatul României avea obligaţia de a adopta fie o hotărâre de admitere, fie de respingere a acesteia. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 67 din Constituţie şi ale art. 83 din Regulamentul Senatului, în desfăşurarea activităţii, această cameră adoptă legi, hotărâri şi moţiuni simple.
Soluţionarea unei cereri printr-o comunicare adresată de preşedintele Senatului ministrului Justiţiei excede cadrului constituţional şi echivalează cu refuzul de a se pronunţa asupra cererii.
Pe de altă parte, condiţia de cvorum invocată în cuprinsul comunicării este contrară dispoziţiilor constituţionale, în condiţiile în care prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 989 din 01.10.2008 s-a constatat că cererile de această natură adresate sunt adoptate prin majoritatea simplă a parlamentarilor prezenţi. Astfel, s-a constatat că sunt neconstituţionale prevederile art. 155 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cărora cerea privind urmărirea penală a membrilor Guvernului „se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor”, întrucât contravin art. 76 alin. 2 din constituţie, care prevede că adoptarea unor astfel de hotărâri se face cu majoritatea simplă.
Raţionamentul este pe deplin aplicabil şi în acest context, iar prin refuzul adoptării unei hotărâri cu privire la cererea ce i-a fost adresată, Senatul României a împiedicat ca instanţa de contencios constituţional să cenzureze o modalitate de aplicare a legii vădit contrară Constituţiei.
În acest context, activitatea organelor judiciare este blocată de către autoritatea legislativă prin omisiunea acesteia de a-şi îndeplini atribuţiile stabilite prin Constituţie, astfel încât considerăm că se impune sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru soluţionarea conflictului de natură constituţională dintre autorităţi”.











Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Jandarmeria a folosit inclusiv tunuri de apă pentru dispersarea participanților de la mitingul din 10 august 2018. Sursă foto: Hepta.
07:53
Dosarul 10 august se judecă la trei zile după ce faptele s-au prescris: un nou termen la Curtea Militară de Apel București
Un bărbat îmbrăcat într-o geacă neagră și pantaloni închiși la culoare, mergând pe un trotuar pavat în timp ce ține o umbrelă maro deasupra capului, pe o ploaie torențială.
07:42
Val de frig, ploi în fiecare zi, lapoviță și ninsori, apoi încălzire. Prognoza meteo ANM până pe 8 noiembrie 2026
MONDEN
Claudia Pătrășcanu
12 oct.
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare pentru fiul ei: „Sunt trei hotărâri judecătorești. Astăzi, copilul NU a fost adus nici măcar la cursuri”
Mirela Vaida si Oana Tomoiaga la Asia Express 2026
12 oct.
Mirela Vaida, dezvăluiri din culisele Asia Express. Ce a pățit Oana Tomoiagă înainte de a semna contractul cu Antena 1
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Getty Images
12 oct.
Luca Niculescu anunță cu trei zile înainte să depună lista miniștrilor în Parlament că nimeni nu i-a oferit garanții că Guvernul lui va trece. Ce variante are
Ultimele știri
08:47
Gabi Bădălău, lovitură dură pentru Claudia Pătrășcanu. „Nicolas refuză să locuiască alături de mama și bunica lui”
08:38
Un dentist român concediat a intrat cu un Porsche direct în clinica fostului șef din Belgia. A distrus sala de așteptare
08:11
Secretul tinereții celulare, ascuns în ADN. Ce au descoperit cercetătorii cu ajutorul Inteligenței Artificiale
07:59
RJ Mitte a murit. Actorul cunoscut pentru rolul lui Walter Jr. din „Breaking Bad” avea 34 de ani
TRENDING
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
12 oct.
Horoscop 13 octombrie 2026. Peștii, a venit momentul să își spună întrebări despre activitatea lor de zi cu zi și să afle ce ar putea regla
Un om a murit după ce ar fi fost aruncat din rollercoaster, într-un parc de distracții în SUA. Sursă foto: sixflags.com.
07:26
Un om a murit după ce ar fi fost aruncat din roller-coaster, de la 60 de metri, iar mai mulți au fost răniți într-un parc de distracții, în SUA: „Suntem profund întristați”
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Ochi albastru machiaj cu tus
12 oct.
Cum să aplici corect tușul de ochi. Ghid pentru începători în funcție de forma ochilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
12 oct.
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
12 oct.
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Ilustratie Targu-Neamt (15) copy
ExclusivReportaj
07:00
Oraşul în care oamenii se trezesc noaptea ca să facă duş sau ca să spele rufe la maşină. „Problema se va rezolva când voi schimba toată conducta. Sper ca la anul, pe vremea asta, să termin”, spune preşedintele CJ Neamţ
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
06:04
Călin Georgescu află marți dacă scapă de arestul preventiv. Tribunalul București decide în dosarul înșelăciunii de 1,1 milioane de euro
Șobolani, filmați în timp ce se hrăneau pe un trotuar din Piața Sfânta Vineri, în centrul Bucureștiului
12 oct.
Imagini cu mai mulți șobolani filmați pe un trotuar din centrul Bucureștiului, distribuite de sute de ori: explicațiile PMB
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
Reportaj
12 oct.
De ce s-a cerut recuzarea judecătorului din procesul lui Călin Georgescu de la Curtea de Apel Bucureşti
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?