Trei momente în istorie în care războiul hibrid a fost folosit cu impact devastator

Ce este războiul hibrid?

Războiul hibrid este un tip de conflict care combină metode tradiționale de luptă (cum ar fi forțele armate convenționale) cu tactici neconvenționale, aici referindu-ne la dezinformare, propagandă, atacuri cibernetice, război psihologic, dar și influențarea opiniei publice în conformitate cu interesele unei puteri străine. Sună cunoscut?

Poate cel mai cunoscut exemplu de război hibrid recent este cel din 2014, când Rusia anexează Crimeea, folosind trupe fără însemne militare (celebri omuleți verzi), propagandă intensă și acțiuni cibernetice. Vom încerca o scurtă trecere în revista a câtorva exemple de conflicte ce au avut loc în secolul XX, și au fost precedate de un război hibrid, într-o formă sau alta.

Incidentul Gleiwitz – manipularea care a permis Germaniei să atace Polonia în 1939

Incidentul Gleiwitz este un caz emblematic de manipulare propagandistică și de declanșare a unui conflict major pe baza unor minciuni premeditate. A demonstrat cum regimurile totalitare pot fabrica realitatea pentru a-și justifica acțiunile agresive.

Germania dorea un pretext credibil pentru a începe invazia Poloniei (care a avut loc pe 1 septembrie 1939). În discursul său din acea zi, dictatorul german a susținut că Germania a fost „atacată” de Polonia, folosind incidentul Gleiwitz drept exemplu. Polonia trebuia să pară un stat agresor, care amenință existența unei Germanii ‘pașnice.

Recomandări

Cazul Caracal. Procesul ultimilor rămaşi din lotul poliţiştilor şi magistraţilor acuzaţi că nu au salvat-o pe Alexandra din mâinile lui Gheorghe Dincă

Concret, incidentul a avut loc la stația de radio din Gleiwitz (astăzi în Gliwice, Polonia), în Silezia Superioară, o zonă apropiată de granița germano-polonă. Un grup de sabotori germani, purtând uniforme ale armatei poloneze, atacă postul de radio german din Gleiwitz. Vor transmite în limba poloneză un mesaj antigerman. Pentru autenticitate, la fața locului au fost lăsate cadavre îmbrăcate în un uniforme germane. Aceștia erau, în realitate, prizonieri din lagărele naziste, uciși în prealabil în acest scop.

Incidentul Gleiwitz a oferit Germaniei pretextul de a invada Polonia, fiind un exemplu clar de manipulare a opiniei publice, cazul fiind intens mediatizat de presa germană. Este un caz de război hibrid avant la lettre, întrunind toate elementele definiției acestui concept.

Genocidul din Rwanda: Cum un post de radio a dus la moartea unui milion de oameni

Genocidul petrecut în mica țară africană Rwanda, în anul 1994, este una dintre cele mai cumplite tragedii ale secolului XX. În doar aproximativ trei luni, peste 800.000 – conform unor estimări, până la un milion – de oameni, majoritatea de etnie tutsi, au fost uciși într-un val de violență nemaiîntâlnită ca intensitate și cruzime.

Istoria conflictului își are rădăcinile în perioada colonială

Recomandări

Benjamin Hodges, fost şef al Armatei SUA în Europa: „Putin va mai conduce Rusia încă cel puțin 10 ani”

Rwanda a fost colonizată mai întâi de germani, în 1897, apoi, după Primul Război Mondial, de belgieni. În timpul administrației belgiene, etnicii tutsi – o minoritate reprezentând aproximativ 14% din populație – au fost privilegiați și transformați într-o clasă conducătoare, în timp ce etnicii hutu, majoritari (circa 85%), au fost marginalizați. După proclamarea independenței, în anii 60, echilibrul de putere s-a inversat, iar resentimentele acumulate de-a lungul decadelor au erupt în tensiuni interetnice tot mai accentuate.

Totuși, nimic nu părea să prevestească genocidul care avea să înceapă la 6 aprilie 1994, ziua în care avionul președintelui Juvenal Habyarimana, un hutu, a fost doborât lângă capitală Kigali. La doar câteva ore după acest eveniment, masacrele au început. Tutsi, dar și hutu moderați, care se opuneau extremismului, au devenit ținte ale milițiilor hutu, în special ale temutei grupări Interahamwe.

Un rol esențial în alimentarea și coordonarea acestui genocid l-a avut Radio Télévision Libre des Mille Collines (RTLM). Acest post de radio, cu acoperire națională, a început cu mult timp înainte de genocid să propage discursuri de ură împotriva tutsilor.

Aceștia erau demonizați și dezumanizați, fiind numiți „gândaci” care trebuie „striviți”. Fraze codate, precum „tăierea copacilor înalți” – o referință la statura specifică tutsilor – erau repetate obsesiv, pregătind psihologic populația hutu pentru ceea ce urma.

Recomandări

Cele mai bune oferte la energie electrică în funcție de distribuitor și zona unde locuiești

După declanșarea genocidului, RTLM a devenit un instrument de coordonare a crimelor. Transmisii în direct furnizau informații precise despre locurile unde se ascundeau lideri tutsi sau familii întregi. Milițienii hutu erau adesea văzuți cu o macetă într-o mână și cu un aparat de radio în cealaltă – un simbol tragic al felului în care mass-media a fost transformată într-o armă a urii.

Ulterior, comunitatea internațională a fost aspru criticată pentru pasivitatea sa. Deși unele țări occidentale ar fi putut bruia emisia RTLM și ar fi avut posibilitatea logistică de a interveni pentru a opri masacrele, acest lucru nu s-a întâmplat. Mulți experți consideră că, dacă transmisiunile RTLM ar fi fost întrerupte, mii, poate chiar zeci de mii de vieți ar fi putut fi salvate.

Implicarea postului de radio în genocidul din Rwanda rămâne unul dintre cele mai clare și înfricoșătoare exemple ale modului în care mass-media poate fi folosită ca instrument de instigare la ură, violență și exterminare în masă. Este o lecție dureroasă despre responsabilitatea comunicării publice și despre cât de ușor pot fi manipulate masele atunci când ura devine politică de stat.

Războiul hibrid desfășurat de Rusia în Donbas, începând cu 2014

În februarie 2014 președintele prorus Victor Ianucovici este înlăturat de la putere în Ucraina, în urma revoluției Euromaidan. În mod evident, Rusia nu a stat pasivă, anexând peninsula Crimeea în același an, și a început să destabilizeze regiunile rusofone din estul Ucrainei, în special Donețk și Luhansk.

Războiul hibrid a îmbrăcat, în această speță, diverse forme, fiind o acțiune extrem de complexă. Astfel, în primul rând vorbim despre sprijinirea grupărilor separatiste cu echipament militar, dar și cu trimiterea de consilieri FSB, în ciuda faptului că acest lucru s-a negat constant. Totodată, Kremlinul a negat ani de zile că ar avea trupe în Donbas, deși dovezi incontestabile contrazic această poziție.

Apoi a existat o constanța dezinformare în mass-media rusă, dar și pe rețelele sociale, unde ferme de boți promovează sistematic ani la rând narațiuni precum „Ucraina comite genocid împotriva populației rusofone”, „Separatiștii sunt doar civili revoltați”, și, bineînțeles, cea mai cunoscută, „Regimul de la Kiev este fascist”.

De asemenea, regimul de la Moscova a apelat și la propagandă istorică și religioasă. Astfel, din punct de vedere istoric, se marșează puternic pe ideea că Ucraina este un stat creat artificial, în același timp lucrând intens pe plan religios, susținându-se teza Rusiei pravoslavnice.

Concomitent, Rusia a continuat cu o politică ambiguă, în plan diplomatic, semnând Acordurile de Minsk, deși avea în același timp trupe angajate în conflictul înghețat din regiune.

Totodată, în această perioadă,  ingerințele rusești în politică internă ucraineană sunt foarte puternice, totul având ca scop slăbirea regimului de la Kiev, scăderea credibilității autorităților statale, dar poate cel mai important, împiedicarea aderării Ucrainei la NATO/UE.

Deși războiul hibrid nu este deloc un concept nou, ceea ce îl face acum mai periculos, dar și mai evident, este dezvoltarea fără precedent a tehnologiei de propagare a informației, precum și o rafinare dusă la extrem a metodei de aplicare.