“Noi am constatat că sunt probleme încă de vineri, dar de sâmbătă softul CEDAM (n.r. – baza de date comună a companiilor de asigurări care cuprinde istoricul fiecărei maşini) a căzut de tot. Practic, au fost patru zile în care nu am putut încheia asigurări auto obligatorii”, ne-a declarat ieri un broker de asigurări.
Contactaţi de Libertatea, reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie care a preluat atribuţiile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, au recunoscut că există erori de soft, însă înainte de încheierea ediţiei ne-au transmis că acestea au fost remediate.
“Pentru că sistemul nu a funcţionat, acesta nu recunoştea clasa corectă de bonus malus şi se ajungea, în cazul şoferilor cu istoricul «curat», la anomalii precum poliţe RCA mai scumpe de şase ori decât ar fi fost normal. Nu puteam să înşelăm clienţii şi să le vindem aşa ceva. Abia acum (n.r. – ieri după-amiază) m-au anunţat colegii din ţară că situaţia începe să revină la normal”, ne-a mai spus agentul de asigurări.

Reduceri, în funcţie de istoricul maşinii

Din 2010, de când poliţele RCA au început să fie emise şi electronic, baza de date CEDAM cuprinde şi istoricul fiecărei maşini şi, în combinaţie cu CNP-ul proprietarului, raportează istoricul accidentelor făcute. În funcţie de asta, companiile oferă diferite reduceri, unele substanţiale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.