“Înțelegem, desigur, că noile măsuri ale autorităților sunt justificate exclusiv de creșterea alarmantă a numărului de pacienți cu Covid, de necesara prevenire și diminuare a îmbolnăvirilor ce pot conduce sau au condus deja la excedarea secțiilor ATI din spitale.

Din perspectiva prezervării  unor libertăți intangibile, precum fundamentala libertate religioasă, considerăm că măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și atentă bunăvoință, astfel încât ele să nu conducă la afectarea acestor libertăți, la contrarierea și tulburarea oamenilor credincioși care compun majoritatea copleșitoare a societății românești”, se arată în comunicatul transmis de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR.

Reacția vine după ce luni autoritățile au anunțat restriciții  la pelerinajul Sf. Parascheva

Luni seară, autoritățile au anunțat că la astfel de evenimente pot lua parte doar cei cu domiciliul sau reședința în localitatea respectivă. Decizia vine în contextul creșterii numărului de noi cazuri de infectare cu coronavirus.

“Măsurile ce se impun ca strict necesare trebuie justificate în mod onest de rațiuni sanitare foarte limpezi, precum și de probe indubitabile legate de respectarea sau nerespectarea regulilor în anumite locuri sau instituții. Bisericile sunt prin natura lor spații ale decenței, curățeniei și ordinii, nu ale dezordinii. Desigur, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii în anumite momente și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun inclusiv în spațiile liturgice și trebuie riguros respectate. Ceea ce în toată perioada de până acum s-a făcut în mod exemplar în cadrul tuturor cultelor religioase din România”, a mai adăugat Vasile Bănescu.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Decizia autorităților vine după ce numărul cazurilor de Covid-19 a crescut alarmant în ultima perioadă. De asemenea, județul Iași se află în topul celor mai afectate județe de noul coronavirus.


   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI