Agenţia Reuters se referă mai ales la calitatea de politician a condamnatului, potrivit realitatea.net: „George Becali, deputat român şi proprietar al clubului de fotbal Steaua Bucureşti, a fost timis la închisoare pentru trei ani pentru abuz de putere. El este unul dintre puţinele nume mari condamnate într-o ţară care încearcă să arate că poată să învingă corupţia la nivel înalt”.
Jurnaliştii amintesc în acest context şi de condamnarea fostului premier Adrian Năstase, un alt politician român ajuns după gratii.
The Independent îi face lui Gigi Becali un portret din elemente contradictorii: „S-a spus că e misogin, homofob şi rasist. A stat la Bruxelles ca membru al Parlamentului European, acum este membru al Parlamentului român şi, recent, a primit şi o pedeapsă de trei ani de închisoare”.
France Presse scrie despre parlamentarului român mai direct: „Patronul clubului de fotbal Steaua Bucureşti a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru un schimb ilegal de terenuri”.
AFP relatează că parlamentarul român a încercat să părăsească ţara, însă a fost împiedicat să plece de poliţia de frontieră a aeroportului din Bucureşti.
Chicago Tribune titrează: „Becali este un flamboaiant fost cioban, devenit celebru pentru discursul său vehement şi acţiunile caritabile. A cîştigat un loc în Parlamentul României candidînd din partea USL, eveniment care a atras imediat critici din partea partidelor de dreapta. Becali s-a făcut remarcat şi din cauza atitudinii sale necenzurate în privinţa homosexualilor şi a minorităţilor sexuale. Este neclar dacă îşi va pierde postul de parlamentar după această condamnare”, au mai scris jurnaliştii americani.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro