Reacţie acidă a şeful Deputaţilor: „Senatorii pot veni la muncă în şlapi şi bermude”

Comentează

Nu trece nici măcar o zi în care să nu fie măcar un scandal în USL. Şi chiar dacă lui Crin Antonescu i s-a atras atenţia că riscă foarte multe atacându-i pe social democraţi, preşedintele Senatului ţine să-şi demonstreze independenţa. Astfel, liberalul l-a ironizat pe Valeriu Zgonea, vicepreşedinte PSD. Acestuia i s-a atras atenţia că USL nu a fost creată pentru a-l obliga pe Remus Cernea să poarte cămaşă atunci când vine în Casa Poporului.
Reacţia preşedintelui Camerei Deputaţilor a fost rapidă. Zgonea îl acuză pe Antonescu că acesta a fost singurul lucru pe care acesta l-a reţinut din Codului de conduită al parlamentarilor. Mai mult, l-a invitat pe liderul PNL să vină la discuţii.
"Din declaraţiile pe care le-a făcut Crin Antonescu aseară (joi seară, într-o emisiune televizată - n.r.), în care spunea că nu am făcut USL-ul ca să îi punem cămaşă lui Remus Cernea, mi-am dat seama că acesta a fost singurul lucru pe care l-a reţinut Antonescu din prevederile noului Cod de conduită al parlamentarilor. Noi lucrăm în prezent la definitivarea acestui Cod şi îl invit pe Crin Antonescu să participe la dezbateri", a precizat Zgonea, conform MEDIAFAX.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a mărturisit că ţinuta aleşilor este numai un aspect din Cod, caremai conţine şi prevederi precum prezenţa la lucrări, transparenţa în activitatea legislativă sau criterii referitoare la corectitudinea aleşilor în activitatea lor în Parlament.
"Avem într-adevar şi prevederi privind ţinuta parlamentarilor, dar dacă Antonescu doreşte ca senatorii să poată veni la muncă în şlapi şi bermude sau să se ducă la spa, poate să ne spună acest lucru în cadrul dezbaterilor. Pe mine mă interesează ca parlamentarii să voteze legi, să se comporte decent, să nu chiulească, să vină la serviciu la timp şi să muncească acolo cât timp este nevoie pentru că de aceea sunt plătiţi din banii publici", a adăugat Zgonea.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
15:21
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
15:00
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
MONDEN
Ispita Gabriella Barbu a fost 2 sezoane la „Insula Iubirii Spania”, apoi a venit la „Insula Iubirii” ediția din România
ExclusivInterviu
15:09
Ispita Gabriella de la „Insula Iubirii”, dezvăluiri neașteptate despre experiența din Spania: „Mi-a plăcut mai mult ediția din România”
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
ExclusivInterviu
14:44
Ce e „regizat” la „Insula Iubirii”. Radu Vâlcan a dezvăluit ce pățesc concurenții dimineața
POLITIC
siegfried-muresan-declaratii-parlamentul-romaniei-18-septembrie-2026
13:14
Primele declarații ale lui Siegfried Mureșan după desemnarea ca premier: „Sunt pregătit să formez un guvern serios”
siegfried-muresan -intalnire cu Ilie Bolojan si USR
11:37
Siegfried Mureșan începe negocierile pentru formarea Guvernului: „Ne-am apucat de lucru”
Ultimele știri
15:44
Cum poți juca EA Sports FC 27 chiar de astăzi: marea noutate din acest an și cât costă Ultimate Edition
15:39
Iarnă grea pentru Republica Moldova: după scumpirea de 41% din septembrie, tariful la gaze urmează să crească din nou masiv
15:37
Nicușor Dan recunoaște că șansele lui Siegfried Mureșan să obțină votul de învestitură în Parlament sunt mici: „E dificil, dar imi doresc să reușească”
15:27
Chinezii construiesc prima navă-mamă pentru drone subacvatice din lume
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
Angajații Europa Park cu premiul Golden ticket 2026 în mâini
15:22
Cel mai bun parc de distracții din lume e din Europa. Europa-Park câștigă Golden Ticket Award pentru a 11-a oară
Un avion comercial alb staționează pe pistă, pregătit pentru îmbarcare, cu scara de îmbarcare desfășurată până la ușă
14:30
Paradoxul european al supraturismului: orașele majore încearcă să oprească valul de vizitatori, în timp ce extind capacitatea aeroporturilor
baby-unica
13:58
Revista Baby Unica lansează ediția de toamnă și prima întâlnire din seria Baby Unica Talks
Vedere aeriană a localității Borșa
13:15
Pensiunile agroturistice din România pierd teren în fața turiștilor. Numărul de înnoptări a scăzut cu peste 12% în primele luni ale anului
Un bărbat numără bancnote euro dintr-un portofel. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images
13:13
A muncit 43 de ani, inclusiv noaptea, în weekenduri și de sărbători, iar acum regretă că s-a pensionat: „Număr banii în fiecare zi”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Mario Berinde
Exclusiv
14:58
Prima sentință în dosarul crimei între copii de la Cenei: 15 ani de detenție și daune morale de peste un milion de euro
Alin Neacsu - Raiffeisen Bank
14:26
28 de companii românești cu o cifră de afaceri de 7,4 miliarde de euro încep ediția a doua a programului executiv COMPETITIV
Permafrost Apuseni
Exclusiv
12:00
Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni. Fenomenul rar descoperit sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală, județul Alba
seismograf inregistrand activitate seismica
07:14
Cutremur în România vineri dimineață, 18 septembrie. Ce magnitudine a avut seismul
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan