Sorin Roşca Stănescu susţine că a fost declarat incompatibil de către ANI la comanda, fie a lui Traian Băsescu fie a Monicăi Macovei. De altfel, crede liberalul agenţia este un „experiment românesc” vinovat de „mitralierea unor adversari ai lui Traian Băsescu„.
„Nu e niciun fel de secret. Eu am criticat ANI de ani de zile pentru asta. ANI este un experiment românesc, în alte ţări nu există asemenea instituţie şi ANI s-a făcut, de-a lungul timpul, vinovată de mitralierea unor adversari ai lui Traian Băsescu, cu predilecţie”, acuză Sorin Roşca Stănescu, conform România TV.
În acelaşi timp, fostul jurnalist spune că nu a primit încă niciun document oficial din partea ANI. Chiar dacă, Roşca Stănescu recunoaşte că a răspuns unor întrebări ale agenţiei.
„Credeţi-mă că eu aflu despre aceste acuzaţii, efecticv, de la reporteri care mă sună. Deci nu am primit niciun document scris de la ANI referitor la acuzaţiile care mi se aduc. Este adevărat că, în urmă cu câteva luni, am primit nişte întrebări de la ANI, le-am răspuns, le-am pus documentele la dispoziţie”, a declarat Sorin Roşca Stănescu.
Senatorul PNL a spus că niciuna dintre acuzele aduse de Agenţia Naţională de Integritate nu este adevărată. Liberalul accentuează faptul că că „nu a existat nicio singură zi, nicio oră sau secundă” în care să fie administrator al unei firme şi în acelaşi timp senator, el precizând că a plecat din companie înainte de campania electorală.
În ceea ce priveşte conturilor copiilor liberalul spune că amândouă apar în declaraţiile sale de avere.
„Aceşti bani au fost dirijaţi şi administraţi de Autoritatea Tutelară, eu nu mă pot atinge de banii aceştia şi nici de dobânzi, am făcut declaraţii şi aceste conturi apar în declaraţiile mele de avere”, a mai comentat Sorin Roşca Stănescu.
Acelaşi lucru se aplică şi conturilor din străinătate despre care fostul jurnalist susţine că apar în declaraţiile sale de avere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.