Mergi direct la conținut »
Reactorul 1 de la Cernavodă va fi oprit timp de doi ani
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România

Reactorul 1 de la Cernavodă va fi oprit timp de doi ani

De Petre Dobrescu, . Ultimul update Luni, 29 octombrie 2018, 17:59

Unitatea 1 va fi oprită în 2026, pentru lucrări de tehnologizare care vor dura doi ani şi care vor prelungi cu 30 de ani durata sa de funcţionare. Anunțul a fost făcut de Romeo Urjan, şeful Direcţiei Tehnice şi de Retehnologizare din cadrul Nuclearelectrica. Reactorul 1 a fost pus în funcţiune în anul 1996, iar Unitatea 2 în anul 2007.

Ad placeholder

„Din 2026, Unitatea 1 de la Cernavodă se opreşte pentru lucrările efective. Până atunci, noi facem toate pregătirile necesare. Vom face un studiu de fezabilitate care se va termina în anul 2021 şi apoi vom face demersurile pentru achiziţia echipamentelor, care trebuie comandate cu 3-4-5 ani înainte, fiind produse specifice”, a spus Urjan, într-o conferinţă, potrivit Agerpres.

„După doi ani de retehnologizare, Unitatea 1 va funcţiona încă 30 de ani. Astfel, vom avea o centrală ca şi nouă pentru încă 30 de ani, faţă de costurile unei centrale noi, care ar fi duble sau chiar triple. Deci, avantajul economic este evident”, a adăugat oficialul Nuclearelectrica.


Citește și

VIDEO/ Maria Dinulescu a vrut să-și facă implant de silicoane. Medicul i-a zis că nu-i nevoie!

Ad placeholder
Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
PARTENERI - GSP.RO
Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
Câți bani câștigă Gabi Firea. Este incredibil! Suma uriașă pe care o ia în fiecare lună
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Câți bani câștigă Gabi Firea. Este incredibil! Suma uriașă pe care o ia în fiecare lună
Horoscop 12 august 2020. Fecioarele redesenează strategii, se ocupă de planuri
HOROSCOP
Horoscop 12 august 2020. Fecioarele redesenează strategii, se ocupă de planuri
Parteneri
Ad placeholder
Parteneri
Parteneri
Close
Închide
  Close