În 2007, Stelu a devenit proprietarul terenurilor unde circul Globus îşi ţinea animale precum cămile, lame, feline şi cai cumpărând drepturi litigioase de la o anume familie Tonolla.
Încă de atunci, s-a tot judecat cu instituţia de divertisment, reclamând că patrimoniul îi este prejudiciat prin faptul că nu-şi poate folosi terenul pe care era amplasată menajeria circului.
A reuşit chiar să obţină o decizie de executare silită, însă n-a pus-o încă în practică pentru că reprezentanţii Circ & Variete Globus i-au plătit recent o parte din cei 800.000 euro ceruţi iniţial, restul urmând să fie achitat în termen de 6 luni.
Chiar şi-asa, pentru a evita alte tipuri de probleme, animalele aflate în custodia circului au fost mutate într-o altă locaţie, nepotrivită pentru ele.
În paralel, Circul de Stat a contestat executarea silită, însă în proces şi-a făcut apariţia alt afacerist de marcă, Dorin Mateiu, patronul societăţii Elit SRL, în calitate de intervenient.
Asta pentru că, potrivit surselor noastre, acesta din urmă ar fi concesionat o bună parte din proprietăţile lui Stelu, iar o eventuală decizie nefavorabilă i-ar afecta patrimoniul.
Chiar dacă e vădit prejudiciată de mişcările rechinilor imobiliari, instituţia Circ & Variete Globus s-a abţinut de la o poziţie tranşantă pe acest subiect.
“Până nu se soluţionează dosare aflate pe rol, Circ & Variete Globus Bucureşti îşi rezervă dreptul de a nu face nici o declaraţie”, a spus pentru Libertatea Cornelia Popescu, PR Executive al instituţiei.