„Cea mai bună curățare, urmele pensionarului au dispărut!”, este mesajul transmis în reclamă, relatează publicația elvețiană Blick, parte a grupului Ringier Media International.

Critici dure pe rețelele de socializare

Videoclipul a stârnit o reacție puternică pe TikTok, unde utilizatorii nu s-au ferit să își exprime dezaprobarea.

„Phuaaa… macabru!”, a comentat un utilizator.

„E prea mult, nu e deloc ok”, a scris altul.

Controversele au ajuns și pe Google Reviews, unde spălătoria a primit recenzii negative. Un utilizator a declarat: „Nu mai merg acolo. Fac publicitate lipsită de gust cu pensionari și îndeamnă oamenii să calce pensionari”.

Proprietarul, actor în propria reclamă

Clipul face parte dintr-o serie de videoclipuri publicitare controversate realizate la comanda proprietarului spălătoriei, Marcel Rutschmann.

„Nu cunosc foarte bine domeniul rețelelor sociale, dar am fost curios”, a explicat Rutschmann.

Surprinzător, acesta nu doar că a aprobat videoclipul, ci a și jucat în el.

„Sunt și eu aproape pensionar. De aceea am decis să particip la clip”, a declarat el, adăugând că el este bărbatul din videoclip.

„E cool că oamenii reacționează”

Deși a fost criticat dur, Rutschmann nu regretă decizia de a lansa videoclipul.

„Poate ar fi trebuit să alegem un alt subiect, dar cred că este cool că oamenii reacționează. Asta înseamnă că videoclipurile sunt văzute și luate în seamă. Se pare că am atins un nerv sensibil”, a spus acesta.

În plus, proprietarul tratează cu indiferență recenziile negative primite pe Google.

„Nu mă interesează absolut deloc aceste recenzii”.

Rutschmann a mai adăugat că succesul videoclipului i-a dat idei pentru viitoare campanii la fel de controversate: „Dacă acest video continuă să meargă bine, m-aș gândi să mai produc ceva controversat”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.