Două cupluri au cerut primăriei să fie interzise talăngile în satul de 5.000 de locuitori. „Fac prea mult zgomot”, au semnalat în plângerea lor. 

Imediat, peste 1.100 de oameni au semnat o inițiativă „pro-clopoței”, prin care au cerut „păstrarea culturii și a tradițiilor”.

„Dorim ca văcuțele să fie lăsate în pace! Și, în plus, dorim să auzim în continuare și clopotul bisericii, pe lângă tălăngi”, au transmis localnicii, scrie site-ul SRF, postul public din Elveția.

„Este vorba de mult mai mult decât clopoțeii animalelor. Este vorba despre modul în care noi, ca elvețieni, vrem să trăim cultura și tradițiile țării”, a declarat Andreas Baumann, președintele Comitetului de Inițiativă al mișcării.

Ulterior, unul dintre cuplurile deranjate de zgomot și-a retras plângerea, iar cealaltă familie a informat Consiliul Local că vrea să se mute, a anunțat primarul Niklaus Lundsgaard-Hansen.

„Nu ne distrugeți tradițiile”. 1.000 de localnici au făcut o petiție, după ce două familii de orășeni mutați într-un sat elvețian au reclamat zgomotul tălăngilor
Imagine din Aarwangen, comună aflată pe râul Aare. Fotohaefeli.com/ aarwangen.ch

„Conflictul, o expresie a diviziunii urban-rural”

„Pentru mine, conflictul este o expresie a diviziunii urban-rural”, spune Lundsgaard-Hansen. Multe zone rezidențiale noi au fost create recent.

„Oamenii noi vin din aglomerări urbane, dar sunt indiferenți față de zootehnie ori agricultură”, a mai spus edilul.

Municipalitatea trebuie să reglementeze modul în care diferitele nevoi pot fi reconciliate în cadrul ordonanței de protecție a zgomotului, afirmă primarul din Aarwangen.

Potrivit Janei Fehrensen, directoarea muzeului satului din Langenthal, care a organizat o expoziție specială despre disputa legată de talăngi, există controverse în fiecare comunitate rurală, „chiar și în țara vacilor”. 

„În cele din urmă, soluția este toleranța reciprocă”, a afirmat ea.

Foto: Thomas Meier/ Blick

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (13)
Avatar comentarii

mica 02.11.2023, 14:13

Cel mai bine ar fi să plece din localitate cei nemulțumiți.

Avatar comentarii

AlexandraMilu 02.11.2023, 14:33

Sa plece de acolo, dacă nu le convine zgomotul...

Avatar comentarii

Frumosul1 02.11.2023, 15:13

O altfel de viață în Elveția un tărâm frumos și liniștit

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.