Retailerul român de electronice Flanco, deținut de către omul de afaceri Iulian Stanciu, va demara promoțiile de Black Friday vineri, 25 octombrie, reducerile urmând să aibă loc până în data de 23 noiembrie. Acestea marchează și împlinirea a 25 de ani pentru companie. Peste 750.000 de produse urmează să fie scoase la mezat în 155 de magazine din țară și pe site-ul companiei.
”Această ediție de Black Friday este dublată de aniversarea noastră de un sfert de veac, astfel încât ne dorim să punem la dispoziția clienților cele mai bune oferte din istoria de până acum a companiei, pe o perioadă mai lungă de timp”, a declarat Dragoș Sîrbu, directorul Flanco.
”Clienții vor avea patru săptămâni la dispoziție ca să-și aleagă produsele dorite și să profite de ofertele noastre”, mai spune acesta.
Pentru ediția Black Friday din acest an, Flanco a pregătit cel mai mare stoc de produse din istoria sa.
Astfel, pe rafturile fizice și virtuale ale magazinului vor fi disponibile peste 100.000 de televizoare, 65.000 de telefoane, 300.000 de electrocasnice mari și mici, precum și sute de mii de alte produse IT, gaming, auto, gadgeturi, scule sau fitness.
Televizoare vor avea reduceri de 50%, automatele de cafea la fel, ca și aspiratoarele-robot, în vreme ce brățările de fitness vor fi cu până la 65% mai ieftine.
La ediția din acest an a Black Friday va fi organizată și o tombolă. Toate bonurile de cumpărături vor intra într-o tragere la sorți, iar 100 de clienți își vor primi banii înapoi sub forma unui card-cadou.
Cand e Black Friday 2019 in magazinele din Romania