Refac salonul groazei de la maternitatea Giuleşti

Comentează

Holurile Maternităţii Giuleşti din Capitală erau, ieri, pline de praf. La o săptămană de la teribilul incendiu in care cinci bebeluşi şi-au pierdut viaţa, salonul de la Terapie Intensivă a intrat în reparaţii. Sala va fi din nou funcţională peste o lună, promite primarul Sorin Oprescu.

O echipă de muncitori lucra, ieri, în salonul unde până acum o săptămână bebeluşii născuţi prematur erau ţinuţi în viaţă cu ajutorul aparatelor. Ieri, totul era învăluit în praf şi în zgomot de bormaşină. Gresia a fost scoasă, iar tencuiala de pe pereţi a fost dată jos, costurile fiind suportate de Municipalitate. Potrivit edilului-şef Sorin Oprescu, într-o lună sala va fi iarăşi funcţională. Mai mult, Maternitatea Giuleşti va fi reconstruită. Va rămâne în picioare doar corpul central, cele două laterale urmând a fi dărâmate, iar noul imobil ar urma să aibă trei etaje, a spus directorul Administraţiei Spitalelor, Marius Savu. Proiectul ar urma să înceapă peste câteva luni.

Au furat jucăriile

Elvis are 26 de ani şi e paznic la Maternitatea Giuleşti. De când cu incendiul, şi-a schimbat profesia: are grijă de florile, de jucăriile şi de lumânările aduse de bucureşteni în memoria bebeluşilor morţi. Tânărul e supărat, fiindcă în urmă cu două zile, într-un moment de neatenţie, au fost furate câteva jucării. “Trebuie duse unor copii amărâţi, fiindcă toate o să dispară”, ne-a spus, ieri, Elvis.

Aşa arăta gardul spitalului, plin cu jucării din pluşElvis aşază florile, dar pe gard nu se mai văd jucării

Micuţii arşi, în stare stabilă

Cei şase nou-născuţi arşi în incendiul din 16 august sunt în continuare internaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu. Unul dintre micuţi este în stare critică şi e intubat, restul bebeluşilor fiind stabilizaţi.

Asistenta a fost reţinută

Procurorul şef Marius Iacob a anunţat, ieri, începerea urmăririi penale împotriva asistentei Florentinei Cârstea. Angajata, care a fost deja reţinută, a lipsit 12 minute, perioadă în care a izbucnit incendiul în salonul unde erau bebeluşii.

La noi în ţară mor 6 nou-născuţi pe zi

Rata mortalităţii în rândul nou-născuţilor din România este de 10 la 1.000. Numai anul trecut au decedat 2.250 de copii, adică şase pe zi. Mortalitate infantilă mai ridicată decât la noi a mai fost înregistrată doar în Turcia, în Moldova şi în Macedonia.

Şi-a scos copilul din spital chiar înaintea incendiului

Arhiva foto

Pe lângă părinţii care zilele acestea îşi plâng neîncetat copiii morţi în incendiul de la Giuleşti, sunt şi alţii mai norocoşi.

Conform ziarului piteştean Curierul zilei, cântăreaţa de muzică populară Diana Călinescu, din Mioveni, Argeş, şi-a scos bebeluşul din spital cu 15 minute înainte de izbucnirea incendiului din sala incubatoarelor. Argeşeanca născuse de patru zile un băieţel. Deşi familia a sfătuit- o să rămână în spital până seara, pentru a nu pleca spre Mioveni pe caniculă, Diana a presimţit că ceva rău avea să se întâmple.

Aşa că a cerut să plece acasă şi a părăsit spitalul imediat după ce a primit fişa de externare. Nici nu apucase să iasă din Bucureşti, când medicul cu care a născut a sunat-o să o întrebe dacă e bine, crezând că nu plecase din spital. Aşa a aflat Diana de tragedie.

Doi bebeluşi decedaţi din cauza unei bacterii luate prin perfuzie

Doi bebeluşi au murit într-un spital din Germania după ce li s-au administrat perfuzii contaminate cu o bacterie. Alţi cinci copii care au primit acelaşi tratament sunt în stare critică la spitalul universitar din Mainz. În total, 11 micuţi au primit perfuzii infectate cu bacteria respectivă, a cărei denumire nu a fost dată publicităţii. Contaminarea a fost descoperită în timpul testelor zilnice de laborator, iar administrarea perfuziilor a fost sistată imediat. O anchetă a fost deschisă pentru a stabili vinovaţii.

fotografii: Vlad Chirea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mulțime de oameni care merge pe stradă, în București. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
13:35
Record de emigrări în 2025: peste 5,1 milioane de români muncesc în țări din Europa. Topul statelor cu cele mai mari comunități
𝐋𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐯𝐚𝐧𝐬𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐞 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐀𝐳𝐮𝐠𝐚–𝐁𝐮𝐬̦𝐭𝐞𝐧𝐢 Sursa foto Consiliul Județean Prahova
Analiză
13:00
Nota de plată a improvizațiilor pe DN1: jumătate de miliard de euro pentru centuri fragmentate care nu înlocuiesc autostrada și creează un haos total la Comarnic. „Sper să ne ferească Dumnezeu, în perioada asta, de vreo nenorocire”
MONDEN
Cezar Ouatu
13:01
Cezar Ouatu și-a botezat fetița. Primele imagini cu partenera tenorului
Ella Vișan a căzut aproximativ 100 de metri în gol la Vârful Negoiu
12:50
Ella Vișan, accident în timpul unei drumeții la Vârful Negoiu. „Am picat în gol 100 metri”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
14:16
Comisia Europeană dă 1 miliard de euro pentru încălzirea mai puțin poluantă a fabricilor care produc căldură la peste 80°C
14:05
Podul de Nord, atacat cu drone rusești a patra zi consecutiv. Atacul a avut loc în timpul vizitei cancelarului german Friedrich Merz la Kiev
14:00
Dana Nălbaru, schimbare de look la aproape 50 de ani. Cum arată după ce s-a tuns singură
13:55
Au cumpărat o casă din containere maritime cu 24.000 de euro și au prezentat-o cum arată șase luni mai târziu: „Am economisit zeci de mii de euro”
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Medalie cu profilul lui Alfred Nobel pe o carte deschisă
13:00
Cine a fost Alfred Nobel. Povestea din spatele Premiilor Nobel
Colaj din trei cadre ce prezintă o tânără purtând cască de protecție albă și echipament de lucru în timp ce amestecă materiale de construcție într-o găleată pe un șantier.
11:14
O tânără a lăsat Medicina ca să se facă zidăriță în Australia: „Când află că sunt femeie, conversația se oprește”
Mai multe chelnerițe îmbrăcate în costume tradiționale bavareze purtând numeroase halbe mari pline cu bere în interiorul unui cort aglomerat de la Oktoberfest.
08:42
Cât câștigă o chelneriță la Oktoberfest în doar 16 zile de festival. Veniturile depind de încasări și bacșiș
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
În piețe, tarabele sunt pline cu struguri
Reportaj
10:00
Cât costă mustul în piețele din București. Sucul dulce și proaspăt se vinde la pahar sau la sticlă
Clădirea Moscheii Carol I din Constanța
09:22
O moschee veche de peste 110 ani din Constanța intră în reabilitare: lucrările vor dura trei ani
ACTIVITATE GUVERNUL ROMAN;INTALNIREA DL-GELU VOICAN VOICULESCU C
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI, folosit ca poliție politică împotriva lui Corneliu Coposu și a opozanților noului regim
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale