Astfel, în ziua de sâmbătă 28 iulie programul de lucru cu publicul va fi între orele 08.00 şi 16.00 şi duminică 29 iulie, când va avea loc referendumul naţional, programul de lucru cu publicul va fi între orele 08.00 şi 22.00.
Cartea de identitate se întocmeşte şi se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.
Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor din sectoarele 1, 3 şi 6, unităţile C.E.C. în sectoarele 4 şi 5 sau la oficiile poştale, în sectorul 2.
Pentru eliberarea unui nou act de identitate ca urmare a expirării termenului de valabilitate, pierderii, furtului, deteriorării sau distrugerii actului de identitate,cetăţenii vor prezenta şi un timbru fiscal în valoare de 4 lei.
Atunci când nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovezi cu privire la domiciliu, etc.), se va elibera carte de identitate provizorie, caz în care se vor depune şi 3 fotografii ¾ cm şi taxa de 1 leu, achitată în acelaşi mod ca şi în cazul cărţilor de identitate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.