Un astfel de om nu putea să nu aibă rivali şi tocmai aceştia sunt cei care au încercat să scoată la lumină afacerile lui Puiu Popoviciu. Se pare că principalul lui duşman este Gigi Becali, cu care s-a certat pe marginea controversatului teren preluat de la Institutul Agronomic din Băneasa. Săptămânalul Capital scria, în 2003, că la mijloc erau circa 200 de milioane de dolari. De altfel, datorită acestor terenuri, Popoviciu este, la ora actuală, acţionarul majoritar de la Băneasa Investments.

Are 200.000 mp de spaţii comerciale

Tot în 2003, singurul an în care Popoviciu a apărut în Top Capital, averea lui era estimată la 100 de milioane de dolari şi se spunea că deţine 200.000 mp de spaţii comerciale în Bucureşti, prin firme precum Comaliment, Meteor şi Universal, fiind supranumit “Regele imobiliarelor”.

“Evenimentul Zilei” a descoperit însă că Popoviciu este implicat în multe alte afaceri impresionante, în afară de Băneasa Investments: Hotelul Howard Johnson, Casa Doina, Altrom, IKEA, lanţurile fast-food Pizza Hut şi KFC. Totuşi, conform Registrului Comerţului, pe numele lui nu figurează nici o firmă, apropiaţii susţinând că acţionează prin interpuşi.

Mai există o “scăpare” în presă referitoare la Popoviciu. Într- un top realizat în 2007 de o companie de cercetare privind cei mai mari consumatori de produse de lux din România, Popoviciu apare pe primul loc, devansându- i atât pe Dinu Patriciu, cât şi pe Ion ţiriac, cei mai bogaţi români, potrivit statisticilor oficiale. Astfel, în perioada martie 2006 – mai 2007, acesta a cheltuit pentru produse şi servicii de lux 1.600.000 de euro. Fără a da amănunte pe ce au fost cheltuiţi banii, compania spune domeniile luate în calcul: auto, modă, bijuterii, ceasuri, parfumerie de lux, ambarcaţiuni, avioane private şi călătorii exclusiviste cu cazare în hoteluri de cinci stele.

Al lui e terenul cu cele mai tari hipermarketuri din Băneasa

3957-135294-33.jpg

În Băneasa( foto sus), acolo unde se află în plină dezvoltare atât o zonă comercială, cât şi una de afaceri, Popoviciu este acţionar majoritar. Numai terenurile valorau 200 de milioane de euro la nivelul anului 2003. Magnatul este acţionar şi al magazinului IKEA( foto jos), din aceeaşi zonă

3957-135293-32.jpg3957-135296-35.jpg


Îi aparţine şi hotelul Howard Johnson

Hotelul Howard Johnson, din Calea Dorobanţi, este deţinut de Popoviciu. De altfel, afaceristul are 200.000 mp de spaţii comerciale în Capitală. La o chirie de circa 150 €/mp, acestea îi aduc circa 30 de milioane €/lună.

A adus Pizza Hut şi KFC în România

3957-135295-34.jpg

Potrivit Evenimentului Zilei, Popoviciu e unul din acţionarii lanţurilor fast-food Pizza H3957-135297-36.jpgut şi KFC, dar deţine şi mai multe restaurante, printre care Casa Doina.

Este mai bogat decât Patriciu?

Potrivit statisticilor oficiale, omul de afaceri Dinu Patriciu e cel mai bogat român. Conform Topului Forbes, averea acestuia este estimată, la ora actuală, la 1,8 miliarde de dolari. Din spusele cunoscuţilor, Popoviciu este mai bogat decât Patriciu.

Americanii îşi fac ambasadă pe terenul Agronomiei

Libertatea a stat de vorbă, ieri, cu fostul rector al Universităţii de Agronomie din Capitală, prof. univ. dr. Ioan Alecu, pentru a afla partea nevăzută a ceea ce a produs uriaşul scandal de la “Interne”. Dascălul ne-a explicat că nu e nimic ilegal în afacerea cu pământuri. Mai mult, Alecu subliniază că, de fapt, prin contractul derulat acum, în următorii zece ani, în vistieria Primăriilor sectorului 1 şi în cea a Capitalei va intra aproape un miliard de euro.

În sprijinul afirmaţiilor sale, profesorul ne-a dezvăluit că pe o porţiune din terenul care a dat naştere acestui caz va fi ridicat un nou sediu al Ambasadei SUA la Bucureşti. Citiţi în ziarul de mâine amănunte interesante despre acest caz.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.