Mii de români au venit în pelerinaj la Palatul Regal, pentru a-și lua rămas bun de la ultimul Rege al României. Au venit oameni de toate vârstele, inclusiv copii și elevi care au auzit de Regele Mihai din povestirile bunicilor sau din manualele de istorie.

Răspunsul unui copil care a fost întrebat ce a înțeles din funeraliile Regelui Mihai s-a viralizat rapid pe rețelele de socializare. „Regele s-a dus şi am rămas cu comuniştii”, a spus acesta, potrivit stirileprotv.ro.

„Regele s-a dus şi am rămas cu comuniştii”. Reacția unui copil la înmormântarea Regelui Mihai

FOTO: Captură PRO TV

Ipostaza unui alt elev s-a viralizat pe rețele de socializare. La Palatul Regal, acesta s-a așezat în genunchi în fața sicriului cu trupul Regelui Mihai, având ghiozdanul alături. De asemenea, o elevă de clasa a V-a a lăsat la gardul Palatului Regal o scrisoare impresionantă.

Regele Mihai a fost condus pe ultimul drum sâmbătă, la ceremonie participând și membrii ai Caselor Regale din străinătate. La Curtea de Argeș, peste 10.000 de oameni au venit pentru a-și lua rămas bun de la Regele Mihai. Organizarea funeraliilor a fost impecabilă, iar Libertatea a aflat cine este omul care a coordonat întreaga ceremonie.


Atunci și Acum: Alina Gorghiu, avocata din Tecuci, prima femeie care a devenit președinte al Partidului Național Liberal

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.