Coşmarul Reginei Sofia a început în ianuarie 1976, când suverana, împreună cu cei trei copii, a vrut să îi facă o surpriză soţului ei, care, oficial, se afla la vânătoare la unul dintre domeniile lor de lângă Toledo. Sofia a plecat după el, dar proprietarul vilei care îl găzduia pe Juan Carlos nu a lăsat- o să treacă. Regina l-a dat la o parte, a deschis uşa şi şi-a găsit soţul în braţele altei femei. Aceasta era Sara Montiel, pe care se spune că regele a iubit-o ani în şir.
Din acea zi, cuplul regal spaniol a dormit separat, relaţia lor devenind pentru totdeauna rece şi distantă. Aşadar, regina şi regele nu mai împart patul conjugal de 35 de ani, ba mai mult, Sofia nu-l mai suportă pe Juan Carlos în preajma ei! Toate detaliile de- spre viaţa de cuceritor a regelui, supranumit “suveranul cu 1.500 de femei”, au fost dezvăluite în cartea “Singurătatea unei regine: Sofia, o viaţă”, a jurnalistei spaniole Pilar Eyre, care prin dezvăluirile sale a stârnit un imens scandal, dar le-a şi arătat ibericilor ce fel de om e suveranul lor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.