Dinu Cernescu a murit. Marele regizor avea 88 de ani

 9 comentarii
Arhiva foto

Dinu Cernescu, unul dintre cei mai mai regizori din teatrul românesc, a murit, duminică, 7 ianuarie, la vârsta de 88 de ani, a anunţat Teatrul Bulandra, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

„A plecat în eternitate marele regizor Dinu Cernescu. Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze în lumină alături de cei aleși. Condoleanțe familiei!”, a notat Teatrul Bulandra.

Născut la 18 octombrie 1935 în Bucureşti, Dinu Cernescu a absolvit în 1957 secţia de Regie Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „IL Caragiale” din Bucureşti, scrie agenția News.ro, într-un CV al regizorului.

A fost asistent de regie pentru Ion Sahighian, Marietta Sadova, Vlad Mugur, Sică Alexandrescu sau Moni Ghelerter.

A lucrat la Teatrul Nottara, a fost regizor artistic la Televiziunea Română, iar în perioada 1994‑1995 a ocupat funcţia de director artistic al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Dinu Cernescu a debutat în 1957 pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu" din Craiova, cu spectacolul „Tudor din Vladimiri”, de Mihnea Gheorghiu.

La acest teatru a mai montat „Galcevile din Chioggia", de Carlo Goldoni, „Peripeţiile bravului soldat Švejk", după Jaroslav Hasek, sau „Judecătorul din Zalameea", de Pedro Calderón de la Barca.

A colaborat cu Teatrul Nottara din Bucureşti pentru o perioadă de peste 50 de ani, timp în care a realizat montări de referință precum „Hamlet”, de William Shakespeare, „Tigrul", de Murray Schisgal sau „Viziuni flamande", de Michel de Ghelderode.

A mai montat pe scena celor mai importante teatre din ţară spectacole de referinţă, precum:

  • „Vizita bătrânei doamne", de Friedrich Dürrenmatt, Teatrul de Stat Braşov
  • „Amoor", de Murray Schisgal, Teatrul Mic Bucureşti
  • „Tristan şi Isolda", de Jean de Beer, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ
  • „Matraguna", de Niccolo Machiavelli, Teatrul de Comedie Bucureşti
  • „Măsură pentru măsură", de William Shakespeare, Teatrul Giulesti
  • „Amadeus", de Peter Shaffer, Teatrul Giulesti
  • „Falstaff", de Giuseppe Verdi, Opera Română Cluj-Napoca
  • „Porţile pădurii", de Elie Wiesel, Teatrul Evreiesc de Stat
  • „Generaţia de sacrificiu", de I. Valjan, Teatrul Naţional Bucureşti
  • „Mamouret", de Jean Sarment, Teatrul Bulandra
  • „Sâmbătă, duminică, luni", de Eduardo de Filippo, Teatrul Naţional din Bucureşti
  • „Voiajul domnului Perrichon", de Eugene Labiche, Teatrul Bulandra
  • „Un tramvai numit dorinţă", de Tennessee Williams, Teatrul Odeon.

Dinu Cernescu a fost invitat să monteze pe marile scene ale lumii, în teatre din Budapesta, Bruxelles, Copenhaga, Tel Aviv, Haga, Praga. Palmaresul său include peste 100 de spectacole.

Dinu Cernescu a publicat în anul 2009 un volum de memorii intitulat „Regizor”. 

„Ce zi frumoasă!”, de Michel de Ghelderode, i-a adus, în 1993, premiul UNITER și premiul APTR pentru cel mai bun spectacol TV.

A fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate în 2005.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    Gore24 08.01.2024, 13:17

    Dumnezeu să-l odihnească în pace!

  • Avatar comentarii

    ionels 08.01.2024, 13:41

    Dumnezeu sa-l odihneasca!

  • Avatar comentarii

    Irinel 08.01.2024, 13:49

    Condoleante! Dumnezeu sa l ierte!

  • Avatar comentarii

    MoSi202 08.01.2024, 14:27

    Dumnezeu să- l ierte!A fost unul dintre marii regizori de teatru din țara noastră.

  • Avatar comentarii

    Andrissima 08.01.2024, 14:47

    Dumnezeu să-l odihnească în pace!

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!