Reintoarcerea la RastTabara de pe colina de la Rast a inceput sa se imputineze, desi satenii au votat ca noua vatra a localitatii sa fie acolo. Primarul chiar trasase linii imaginare despre asezarea viitoarelor gospodarii de pe deal, decretand ca cel ce a avut vecin hot sau betiv, tot cu ala ramane. Iata insa ca o parte dintre sinistratii doljeni de la Rast s-au intors, ieri, la vechile gospodarii.


Primarul Iulian Silisteanu ne-a declarat ca in comuna bilantul pagubelor provocat de inundatii e dezastruos: 551 case cazute, 526 crapate si 112 case neafectate. Ca atare, cele peste 100 de familii ale caror case au rezistat furiei apelor, au revenit la locuintele lor. Prin noroi si apa, taranii incearca sa-si refaca viata. In zona insa exista inca pericolul izbucnirii unor epidemii si persista inca focare de infectie, intrucat doua balti mari, care degaja mirosuri pestilentiale, nu au fost secate deocamdata. Pentru aceasta primarul Silisteanu a solicitat sprijin de la judet, de unde a cerut doua electropompe mari.


Reintoarcerea la RastPe langa aceste mari probleme cu care se confrunta oamenii din zona, ei sunt nevoiti sa-si apere avutul de nelegiuiti. Un sinistrat din Rast a fost prins in flagrant de catre jandarmi in momentul in care fura materiale de constructie ce se aflau depozitate la primarie. Alexandru Galcea (45 de ani) a fost surprins de fortele de ordine avand   caruta plina de zeci de metri de gard, pe care intentiona sa-i depoziteze la o ruda dintr-o comuna invecinata. Autoritatile au declansat o ancheta in acest caz, individul fiind cercetat pentru furt calificat. Daca va fi gasit vinovat, el risca ani buni de inchisoare.


Judecatoria Bailesti a decis ca Galcea sa fie judecat in stare de libertate.


Nu numai locuitorii din Rast se chinuiesc sa-si reia viata. Dupa ce apele Dunarii au facut ravagii in Bechetul de Jos, locuitorii se confrunta acum cu o alta problema majora: tantarii au invadat localitatea!


Reprezentantul Guvernului in teritoriu, Nicolae Giugea, a declarat ca specialistii au avertizat asupra unei invazii a insectelor, insa nu de asemenea proportii. In vreme ce oamenii sunt ingrijorati ca intepaturile tantarilor le-ar putea transmite diverse maladii, sanitarii au trecut la dezinsectia zonei. “Am hotarat in Consiliul Local sa solicitam de la Directia Fitosanitara Dolj solutii speciale pentru dezinsectie. Vom actiona in toata zona cu ajutorul unor elicoptere”, sustine primarul din Bechet, Constantin Oclei.

Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
PARTENERI - GSP.RO
Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
BREAKING: Fotbalist celebru din România, MORT în urma unui accident rutier. Detalii șocante despre tragedie
Playtech.ro
BREAKING: Fotbalist celebru din România, MORT în urma unui accident rutier. Detalii șocante despre tragedie
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Observatornews.ro
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
HOROSCOP
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Știrileprotv.ro
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)