O parte din excluderi s-au facut deja sambata, printre cei care au fost nevoiti sa paraseasca partidul fiind si patru deputati: Mihai Bar, Dorel Zavoianu, Petre Naidin si Ioan Bancescu. Presedintele PSD Adrian Nastase a aratat ca, in momentul in care vor fi parlamentari independenti, in masura in care liderii grupurilor parlamentare vor aproba, acesti deputati pot sa activeze alaturi de grupul PSD si ca nimic nu-i impiedica sa se reinscrie din nou in partid, in conditiile in care isi vor rezolva conflictele cu organizatiile. Exlus din consiliu a fost si fostul subprefect de Bihor Aurel Tarau si autosuspendat a ramas presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan. Aceste exluderi din partid si implicit din Consiliul National au dus si la noi cooptari de membri. E vorba de Mircea Geoana, Constantin Simirad, Victor Ponta si Remus Truica.
Consiliul National a mandatat conducerea Partidului Social Democrat sa treaca la restructurarea si remanierea unor ministri pana la sfarsitul lunii noiembrie. Dupa o prima analiza, se va pune mai mult accent pe restructurarea Executivului decat pe remaniere.
Surse de incredere ne-au declarat ca Ministerul Industriei si Ministerul Dezvoltarii se vor comasa devenind Ministerul Economiei, Ministerul Turismului va fi transformat in agentie sau se va comasa cu Ministerul Sporturilor si Ministerul Educatiei si Cercetarii. Aici postul detinut acum de Serban Valeca va fi desfiintat.
Se ia in calcul numirea a doi viceprim-ministri
De asemenea, Ministerul Informatiilor, condus de Vasile Dancu, va fi transformat in agentie cu acelasi reprezentant in frunte. Un ministru remaniat va fi si Daniela Bartos, detinatoarea portofoliului de la Ministerul Sanatatii. Nici o schimbare nu se va face la ministerele de Interne, Externe, Finante si Administratie Publica. In schimb se ia in calcul infiintarea a doua posturi de viceprim-ministri.
Pana la 15 noiembrie, Guvernul trebuie sa analizeze si activitatea prefectilor si subprefectilor si a secretarilor de stat aplicand masuri urgente de inlocuire a celor necorespunzatori. Consiliile judetene trebuie sa analizeze pana la 30 octombrie activitatea tuturor alesilor locali. Nici presedintii celor doua Camere ale parlamentului nu au scapat de sarcini. Ei trebuie sa monitorizeze saptamanal prezenta la sedintele in plen a parlamentarilor PSD.
Pe langa toate aceste decizii, care s-au luat spre finalul sedintei, tinandu-i in suspans pe cei care stiau ca vor fi exclusi din partid, pe la prezidiu s-au perindat aproape toti membrii Guvernului. Unii mai acizi, unii mai inofensivi, iar unii veniti de dragul de a se auzi vorbind. Critic la atmosfera din partid a fost Sorin Oprescu. El a facut un apel sa se renunte la practici de tipul "finii si nepotii care se regasesc in interiorul partidului" si la "bacsisul ca unguent universal generalizat la rangul de spaga sau comision". "In felul acesta interesul de partid roade incet si sigur interesul general", a mai spus dr. Oprescu.
Secretarul general al PSD, Cozmin Gusa, a sustinut ca partidul sau are nevoie in continuare de reguli si disciplina, explicand ca statutul PSD trebuie vazut de membrii sai ca o anexa la contractul de munca.
Tineretul liberal si-a ales liderul
Dan Motreanu a fost ales, sambata, la Congresul Tineretului National Liberal, in functia de presedinte. Motreanu este consilier judetean de Alba si a fost vicepresedinte al organizatiei de tineret. Cu acest prilej, Stolojan a cerut tinerilor liberali sa "lupte impotriva coruptiei si sa nu-si ia modele proaste in viata, respectiv aroganta baronilor si nerabdarea celor care fac trafic cu droguri pentru a se imbogati". La randul sau, reprezentantul tinerilor social-democrati, Victor Ponta, a spus ca a venit pentru a le arunca manusa. "Eu, personal, voi juca fara blaturi si fara sa fac gropi in teren".